Lucrările de reparație și modernizare din „Aleea artiștilor de creaţie, expoziție de vânzare” din Parcul Catedralei Mitropolitane „Nașterea Domnului” sunt pe ultima sută de metri. Autoritățile municipale spun că au fost amenajate 20 de suporturi din beton, cu o lăţime de trei metri fiecare. În fiecare unitate au fost amenajate câte trei locuri pentru expoziția și comercializarea lucrărilor pictorilor. Autorul proiectului este arhitectul Alexandru Sava.

Autor: Mihaela Baciu

Pe lângă construcțiile din beton, muncitorii au schimbat și pavajul în perimetrul aleii. În următoarea perioadă vor fi încheiate și lucrările de amenajare a spaţiului verde din preajma aleii. Primarul Capitalei, Ion Ceban, a precizat pe pagina sa de Facebook că au fost create „condiții decente” pentru persoanele, care comercializau anterior tablouri în scuarul „Mihai Eminescu”.

Între timp, unii dintre pictorii care își comercializează lucrările de artă în această zonă spun că spațiul este „mai puțin comod”. „Am înțeles că noi pe viitor vom fi câte doi sau trei pictori la o bancă și cam puțin loc va fi, unul singur este bine să stai, noi suntem 65 de pictori, dar stand-uri sunt numai 20 și dacă o să vină toți nu va fi comod, o să ne fie gre. Așa este bine, stau scaune și poți să privești lucrările, s-ar fi putut de făcut mai bine pentru noi, să ne putem aranja tablourile, să fie mai mult spațiu, potențial de a te expune este puțin, eu vând din 2003. Pictez, și singur le și vând” , a precizat unul dintre comercianții, care și-a instalat lucrările în aleea proaspăt reamenajată.

FOTO: Mihaela Baciu. „Aleea artiștilor de creaţie, expoziție de vânzare”
FOTO: Mihaela Baciu. „Aleea artiștilor de creaţie, expoziție de vânzare”

Pentru un singur vânzător este comod, dar dacă pentru doi atunci – nu. Noi suntem aici nu pentru frumusețe, ca oamenii să se uite. Dar pentru ca să facem bani de o bucățică de pâine, nouă ne-au spus că vom fi câte doi, trei oameni la un stand. Așa nu va fi comod, atâția bani s-au investit și nu au putut să construiască mai multe bănci? Sunt prea puține, pentru ce nouă această căldură sau lumină? Noi ca toți oamenii normali la ora 15-16 plecăm acasă, ne așteaptă familia. Dacă pentru un singur om, atunci este bine, dar pentru mai mulți – nu. Nu încap tablourile, noi suntem aici pentru a câștiga bani, nu pentru frumusețe, pentru frumusețe sunt galeriile”, a adăugat un alt vânzător.

Un bărbat, care și-a instalat printre primii lucrările după renovare, spune că locurile amenjate nu sunt finalizate. „Nu-s practice, ideea era ca ele să fie făcute pentru pictori, pui 4-6 tablouri și gata, dar dacă au fost făcute pentru oameni atunci trebuia să fie la o distanță mai mare și până în capăt, eu vând aici pentru că încă nu s-au împărțit locurile, ei acolo trebuie să mai pună urne, încă nu este gata”, a subliniat un alt comerciant.

Vrem bănci la fiecare pictor câte una, câte doi cam puțin loc, totul este bine numai că este puțin loc, nu încap toate tablourile”, a precizat unul dintre vânzători.

Este super fain că pot să-și expună așa lucrările, este mai frumos decât să fie aranjate pe jos, mie îmi place”, a adăugat o doamnă, care își vinde tablourile.

FOTO: Mihaela Baciu. „Aleea artiștilor de creaţie, expoziție de vânzare”
FOTO: Mihaela Baciu. „Aleea artiștilor de creaţie, expoziție de vânzare”

Potrivit autorităților Primăriei Chișinău, locurile amenajate vor fi încălzite în perioada rece a anului. Unii trecători spun că se bucură de noile schimbări, pe când alții trecători s-au arătat indignați de faptul că unele obiecte instalate pe alee sunt de o calitate proastă. „Încă nu au terminat toată reparația, dar deja teracota aceasta de jos este crăpată, ele nu sunt calitative, și plus la asta nu sunt așezate drept, sunt care mai sus care mai jos și ele vor crăpa ușor așa. Acest beton l-au adus stricat și chiar se vede cum l-au reparat, au astupat găurile, acest material din ce sunt făcute băncile și acest acoperiș nu este din piatră, el este din beton, care mai târziu se va măcina”, a precizat un bărbat.

„Aleea artiștilor de creaţie, expoziție de vânzare” este amplasată pe strada Columna, în apropiere de strada pietonală Eugen Doga. Ideea aparţine municipalităţii care și-a propus ca oamenii de artă să aibă un loc amenajat, unde să-și poată vinde lucrările.

Banii pentru modernizarea zonei au fost oferiți de către Agenția de Cooperare și Coordonare Turcă (TICA), aproximativ 80 mii de dolari, iar 700 mii lei au fost alocați de către Primăria Chişinău.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here