Aproape 61 de mii de cetățeni aflați în afara Republicii Moldova sunt înregistrați până în prezent pe platforma Comisiei Electorale Centrale pentru a vota în cadrul alegerilor parlamentare anticipate din 11 iulie.

Potrivit ultimelor date, 60.771 de persoane sunt înregistrate până în prezent pe această platformă, lansată de Comisia Electorală Centrală pentru a servi drept un criteriu în deschiderea secțiilor de vot peste hotare.

Totuși, aproape 60 de mii sunt înregistrați pe platformă încă din alegerile prezidențiale din toamna trecută, de la anunțarea datei scrutinului anticipat mai înscriindu-se încă aproape 1000 de persoane.

Cele mai multe înregistrări (peste 12.000), provin din Italia. Alte țări care furnizează un număr ridicat de înregistrări sunt Marea Britanie și Germania.

Peste 260 de mii de alegători aflați în afara Republicii Moldova au votat în cadrul turului II al alegerilor prezidențiale din 2020. Cei mai mulți (peste 83 de mii) au votat în Italia. Apoi în Franța (26.939), Marea Britanie (26.408), Germania (24.080) și România (19.630).

Cei care se află peste hotare și își doresc să participe la scrutinul din 11 iulie se pot înregistra accesând pagina înregistrare.cec.md.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here