Comisia Electorală Centrală (CEC) a anunțat că numărul total de alegători înscriși în Registrul de Stat pentru alegerile din 11 iulie este de aproape 3,3 milioane de oameni, un număr mult mai mare decât întreaga populație a Republicii Moldova, potrivit Biroului Național de Statistică.

Astfel, CEC a emis marți un comunicat de presă prin care precizează că numărul total de alegători înscriși în Registrul de Stat al Alegătorilor, la data de 4 mai 2021, este de 3.282.783.

Din numărul total de alegători înscriși în Registrul de Stat al Alegătorilor (3.282.783), 2.787.752 de cetățeni cu drept de vot sunt atribuiți pe unități administrativ-teritoriale de nivelul II. Diferența cuprinde persoanele care au cetățenia Republicii Moldova, dar nu au înregistrare la domiciliu sau reședință, inclusiv cei care au emigrat autorizat peste hotarele țării (236.744 de persoane) și cetățenii cu drept de vot având domiciliul înregistrat în unităţile administrativ-teritoriale din stânga Nistrului, aflate provizoriu în afara controlului suveran al autorităţilor constituţionale ale Republicii Moldova (258.287)”, precizează CEC într-un comunicat de presă.

Totuși, datele biroului național de statistică privind populația Republicii Moldova (cei care au avut reședința în țară în ultimele 12 luni) arată cu totul diferit. Astfel, BNS estimează populația Republicii Moldova la 1 ianuarie 2020, inclusiv minorii (care nu au drept de vot), la 2.640.400 de mii de locuitori, mult sub numărul de alegători.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here