joi, mai 6, 2021


Maia Sandu a anunțat când se va imuniza împotriva COVID-19. Ce ser a ales

Autor: , in Actualitate COVID-19 Politic , - 11:51

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, își va administra vineri, 7 mai, prima doză de vaccin împotriva COVID-19.

Șefa statului se va imuniza cu vaccinul anti-coronavirus AstraZeneca.

Maia Sandu își va administra mâine, 7 mai, prima doză de vaccin AstraZeneca, împotriva Covid-19”, au anunțat reprezentanții Președinției.

Potrivit Președinției, Maia Sandu va primi vaccinul la sediul Policlinicii de Stat.

Anterior, Maia Sandu a declarat că nu a urmat exemplul altor lideri mondiali, de a se vaccina printre primii, deoarece Republica Moldova nu deține suficiente seruri și nu consideră corect să o facă înaintea celor care au mai multă nevoie de imunizare.

„Suntem încă, din păcate, în situația în care nu avem suficient vaccin pentru cei care vor să se vaccineze. Când o să-mi vină rândul, atunci o să mă vaccinez. Dacă am ajunge în situația în care avem vaccin și oamenii nu vor să se vaccineze, da, fac asta”, a declarat Maia Sandu.

Încă atunci a menționat că se va imuniza cu vaccinul AstraZeneca, cel mai prezent astăzi în Republica Moldova datorită donațiilor din România și prin intermediul platformei COVAX.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *