(VIDEO) Rizea acuză că în spatele morții lui Luncașu ar sta Plahotniuc: Îi transmit că eu nu vreau să mă sinucid
În spatele morții controversatului om de afaceri Iurie Luncașu, un fost apropiat al lui Vladimir Plahotniuc, ar sta oligarhul fugar, iar acesta nu s-ar fi sinucis, așa cum au anunțat autoritățile, acuză fostul deputat român Cristian Rizea.
Rizea, care îi acuză pe Vladimir Plahotniuc și Igor Dodon că ar sta în spatele problemelor sale cu justiția, a lansat acuzații dure la adresa celor doi miercuri, în cadrul unei emisiuni de la Jurnal TV. Mai mult, el susține că cei doi ar planifica răpirea sau chiar asasinarea sa.
„Îi transmit lui Plahotniuc, înainte să încerce să se gândească și să decidă răpirea sau asasinarea mea pe modelul Butmalai, Rosario Salemi, un om de afaceri italian în 2011, sau Iurie Luncașu (…). Eu nu vreau să mă sinucid. Dacă doamne ferește, mă găsiți într-o ipostază de genul ăsta, singurii responsabili sunt Igor Dodon și Vladimir Plahotniuc. Iurie Luncașu, suntem așa de naivi toți? El este cel care acoperea traficul de droguri”, a acuzat Rizea.
Iurie Luncașu a fost găsit mort, în august 2019, pe un câmp din apropierea Chișinăului. Acesta ar fi fost găsit împușcat în cap, cu un bilet din care reieșea că s-ar fi sinucis.
Recent, într-un preambul al unei investigații jurnalistice, se afirmă că Luncașu și Plahotniuc ar fi controlat cea mai mare rețea de trafic de cocaină din Europa de Est.
https://youtu.be/Tp9D25d04oU?t=6542
Comentarii