vineri, mai 7, 2021


Cazul „kuliokul”. Procuratura Generală, despre autodenunțurile lui Plahotniuc și Iaralov, anunțate de Reniță

Autor: , in Actualitate Politic , - 12:24

Deputatul Iurie Reniță susține că fostul lider al Partidului Democrat (PDM), Vladimir Plahotniuc, și Serghei Iaralov – unul dintre consilierii acestuia, au depus autodenunțuri în dosarul „kuliok” – cazul înregistrărilor video în care Igor Dodon ar fi primit de Plahotniuc o pungă în care se prezuma că ar fi fost bani. Pe de altă parte, Procuratura Generală spune că nu a recepționat vreun autodenunț sau denunț în acest sens, iar cele invocate de Reniță nu corespund adevărului și nu sunt de natură să afecteze valoarea soluțiilor emise de procurori și judecători în speța dată.

De asemenea, fostul membru al PDM, Vladimir Cebotari a declarat căă a știut despre autodenunțul lui Plahotniuc încă de când acesta s-a adresat la Procuratură, iar informația a fost prezentată „în echipă”.

Procurorul general Alexandr Stoianoglo s-a antipronunțat și a spus că secvențele nu constituie bază legală pentru autosezizare. Sunt în judecată cu Igor Dodon, am fost la șapte ședințe. Judecătoria de la Ciocana a dat verdictul că nu sunt temei pentru a anula ordonanța Procuraturii de neîncepere a urmării penale. Am făcut un recurs la Curtea de Apel. Astăzi dosarul „kuliokului” se află la Curtea Apel”, a declarat Iurie Reniță, în cadrul unei emisiuni de la TV8.

Reniță a mai spus că „am mărturiile în scris, în original, ale lui Plahotniuc și Iaralov”, precizând că cei doi au fost audiați în acest caz.

Ce spune Procuratura Generală

În replică la informațiile transmise în cadrul unei emisiuni TV de către deputatul Iurie Reniță, potrivit căruia cetățenii Plahotniuc și Iaralov au depus autodenunțuri în cazul înregistrărilor video în care Igor Dodon ar fi primit o pungă, în care se prezumă că ar fi fost bani, Procuratura Generală precizează următoarele:

Pentru corecta informare a opiniei publice, menţionăm că, Procuratura nu a recepționat vreun autodenunț sau denunț în acest sens, iar cele invocate de domnul Iurie Reniță nu corespund adevărului și nu sunt de natură să afecteze valoarea soluțiilor emise de procurori și judecători în speța dată”.

În acest context, procurorii au lansat o invitație publică către deputatul Reniță, în cazul în care dispune de careva materiale relevante să le prezinte oficial la Procuratură pentru a fi valorificate conform procedurilor legale.

Justiția nu se face pe Facebook sau în studiouri televizate, iar procedurile legale trebuie să fie cunoscute în special de către aleșii poporului, deputați în Parlament.

Înțelegând pe deplin importanța proceselor electorale și tendința actorilor politici spre o vizibilitate cât mai mare, Procuratura îndeamnă concurenții electorali să încerce să iasă în evidență prin alte metode decât a face din Procuratură un subiect de polemici și să-și construiască campaniile pe subiecte care țin direct de sfera competenței lor”, au conchis reprezentanții Procuraturii Generale.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *