„Este un prieten al Republicii Moldova”. Maia Sandu i-a conferit „Ordinul de Onoare” lui Peter Michalko
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, i-a conferit „Ordinul de Onoare” Ambasadorului Uniunii Europene la Chișinău, Peter Michalko. Anunțul a fost făcut pe rețelele de socializare în data de 9 mai.
Maia Sandu a menționat că Peter Michalko este „un prieten al Republicii Moldova” și i-a mulțumit pentru că „este mereu alături de noi”.
„Astăzi, cu prilejul Zilei Europei, i-am conferit „Ordinul de Onoare” domnului Peter Michalko, Ambasador al Uniunii Europene în Republica Moldova, în semn de recunoștință pentru susținerea constantă, oferită cetățenilor Republicii Moldova în eforturile noastre de a trăi în democrație și bunăstare”, a precizat președinta țării.De asemenea, Maia Sandu a subliniat aportul deosebit al lui Peter Michalko în promovarea valorilor europene.
„Domnul Ambasador Michalko are merite deosebite în promovarea valorilor europene în țara noastră. Îi mulțumesc în numele cetățenilor moldoveni, pentru sprijinul continuu, pentru faptul că este mereu alături de noi în demersul nostru pentru libertate și stat de drept, pentru susținerea reformelor care să îmbunătățească nivelul de trai al oamenilor, inclusiv prin numeroasele proiecte de dezvoltare, prezente în diverse domenii în toate raioanele țării. Domnul Peter Michalko este un prieten al Republicii Moldova. Mulțumim, domnule Ambasador Michalko! Mulțumim, Uniunea Europeană”, a subliniat Maia Sandu.
Mandatul lui Peter Michalko de ambasador al UE în Republica Moldova va expira în august 2021.
Comentarii