Plafonul mijloacelor financiare ce pot fi virate în conturile „Fond electoral” la alegerile din 11 iulie

Autor: , in Politic / 12 mai, 2021, 16:31

Comisia Electorală Centrală (CEC) a stabilit plafonul mijloacelor financiare ce pot fi virate în contul bancar „Destinat grupului de inițiativă” pentru susținerea candidatului independent la funcția de deputat în Parlamentul Republicii Moldova în cadrul alegerilor parlamentare anticipate din 11 iulie 2021 în mărime de 108.950 de lei.

Totodată, CEC a stabilit plafonul general al mijloacelor financiare ce pot fi transferate pe contul „Fond electoral” al concurentului electoral la alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie 2021 în mărime de 20.707 lei.

În același context, a fost a decis cuantumul creditului fără dobândă acordat concurenților electorali la alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie 2021, după cum urmează:

– pentru fiecare partid politic, organizație social-politică și bloc electoral – 50.000 lei;

– pentru fiecare candidat independent – 10.000 lei.

Guvernul în exercițiu a anunțat miercuri, 12 mai, că alocă pentru organizarea alegerilor parlamentare anticipate 70 milioane de lei și îndeamnă Comisia Electorală Centrală (CEC) să revizuiască devizul de cheltuieli. Anterior, Comisia Electorală Centrală a calculat că este nevoie de 125 de milioane de lei pentru alegeri.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Faci un comentariu sau dai un răspuns?


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X