Centrele de vaccinare vor funcționa non-stop, inclusiv în weekend

Autor: , in Actualitate / Social / 14 mai, 2021, 13:45

Toate centrele de vaccinare la nivel național vor activa în regim non-stop, inclusiv și în zilele de sâmbătă și duminică, anunță Ministerul Sănătății într-un comunicat în care face apel către toate persoanele care sunt eligibile pentru vaccinare să se imunizeze împotriva COVID-19.

Cetățenii sunt îndemnați să se adreseze la medicul de familie, conform adresei de domiciliu, sau să se programeze online prin intermediul platformei naționale de vaccinare www.vaccinare.gov.md./.

Cei care sunt eligibili pentru vaccinare, vor introduce datele la secțiunea programare, iar cei care nu sunt eligibili la această etapă, se vor înregistra în lista de așteptare.

În prezent, are loc etapa a I-a, II-a și a III-a de vaccinare, în care sunt eligibile următoarele categorii: lucrătorii medicali, personalul și beneficiarii din cadrul azilelor și centrelor de plasament temporar sau de lungă durată, persoanele cu vârsta 60+ și cei care au comorbidități, angajații structurilor de menținere și asigurare a ordinii publice, apărării și securității statului, lucrătorii sistemului penitenciar, angajații din domeniul educației și social, colectivități, indiferent de forma juridică și tipul de organizare, precum: domeniul de procesare, distribuire și comercializare a alimentelor de bază, uzine de apă, epurare, transport și distribuție apă, centrale electrice, producție și transport curent electric, unități de producție, transport și distribuție gaze, unități de producție, transport și distribuție medicamente și dispozitive medicale, transport de persoane și mărfuri, comunicație, lucrătorii din hoteluri și restaurante, lucrătorii din domeniul de întreținere corporală, coafură și alte activități de înfrumusețare, lucrătorii din domeniul teatral – concertistice, muzee, biblioteci, lucrătorii din sistemul financiar, bancar și care prestează servicii esențiale de plăți, personalul poștal și serviciul curierat, reprezentanții cultelor religioase, alte colectivități, indiferent de forma juridică și tipul de organizare, care au în subordine mai mult de 100 angajați.

La fel, vor fi imunizați și membrii de familie a persoanelor din colectivitățile menționate.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X