În Republica Moldova au ajuns alte 50.310 doze de vaccin Pfizer/BioNTech
Alte 50.310 de doze de vaccin Pfizer-BioNTech au fost distribuite Republicii Moldova vineri, 21 mai.
Ministerul Sănătății Muncii și Protecției Sociale menționează că cele 50.321 doze de vaccin au fost livrate gratuit prin intermediul platformei COVAX, un parteneriat dintre CEPI, Gavi, UNICEF și OMS.
Astfel, în total, timp de două zile, 100.620 doze de Pfizer-BioNTech sunt depozitate la ANSP și urmează să fie distribuite Centrelor de vaccinare în zilele următoare.
Menționăm că joi, 20 mai, Republica Moldova a recepționat 50.310 de doze de vaccin Pfizer-BioNTech, livrate gratuit prin intermediul platformei COVAX, un parteneriat dintre CEPI, Gavi, UNICEF și OMS.
De asemenea, livrările pe platforma COVAX vor continua în zilele următoare, cu 45.600 de doze de vaccin Astra Zeneca, care vor fi expediate pe 24 mai.
Dozele de vaccin vor fi păstrate în depozitul Agenției Naționale pentru Sănătate Publică (ANSP) și urmează să fie distribuite proporțional tuturor Centrelor de vaccinare din țară pentru a fi imunizate toate categoriile de populație.
Vezi și: Guvernul în exercițiu anunță despre achiziționarea unui lot de 700.000 de doze de vaccin Pfizer
Campania de imunizare a fost lansată la data de 2 martie curent, iar până astăzi, au fost vaccinate 264.380 de persoane. De menționat că, la data de 18 mai, Comitetul Național de Coordonare a Imunizării a decis lansarea integrală a etapei a treia de vaccinare împotriva COVID-19. Astfel, toate persoanele, care doresc să se imunizeze împotriva noului virus, au acces la vaccin în toate Centrele de vaccinare din țară. Oamenii sunt îndemnați să se adreseze la medicul de familie sau să se programeze la vaccinare prin intermediul platformei www.vaccinare.gov.md.
Mecanismul COVAX este condus de Gavi, Alianța Vaccinurilor, Coaliția pentru Inovații în Pregătire Epidemică (CEPI) și OMS, împreună cu UNICEF, care este lider al procurărilor și livrărilor de vaccinuri. Este unica inițiativa globală care lucrează cu guvernele și producătorii pentru a se asigura că vaccinurile COVID-19 sunt disponibile în întreaga lume, atât pentru țările cu venituri mai mari, cât și pentru cele cu venituri mai mici.
Comentarii