miercuri, mai 26, 2021


Stela Popa renunță la premiul acordat de o revistă mondenă în semn de protest față de desemnarea lui Voronin drept „omul secolului”

Autor: , in Cultură/Media , - 12:11

Prezentatoarea TV Stela Popa renunță la premierul pe care l-a primit din partea unei reviste mondene în anul 2014, în semn de protest față de distincția acordată în 2021 lui Vladimir Voronin, declarat drept „omul secolului”.

Ea a anunțat că a luat această decizie „ținând seama de degradarea moralăla care s-a ajuns la ultima ediție a decernării premiilor revistei în cazuă, prin acordarea titlului ‘omul secoului” lui Vladimir #Voronin, persecutorul tinerilor de la 7 aprilie 2009, notoriu anti-român și cel care deschide listele electorale ale Blocului Socialiștilor și Comuniștilor la alegerile parlamentare din 11 iulie”.

„Am decis că singurul gest pe care îl pot face în față acestei degradări fără precedent este renunțarea la pemiul VIP pe care l-am primit din partea acestei reviste în anul 2014 – titlul de „Cea mai bună prezentatoare de știri din R. Moldova”. Este poate un gest simbolic, dar, repet, singurul pe care îl pot face din perspectiva evoluțiilor la care asistăm cu consternare. Nu cer ca gestul meu să fie urmat de alți colegi de breaslă sau concetățeni, dar mi-ar plăcea ca ceea ce s-a petrecut cu ocazia ultimului eveniment al decernării premiilor Vip Magazin să nu rămână nesancționat cel puțin la nivelul opiniei publice. Ar fi o ultima tentativă de a ne spală rușinea unor asemenea `validări` degradante”, a comentat Popa.

Vladimir Voronin a fost declarat „omul secolului” în cadrul unei ceremonii organizate recent de către această revistă.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *