Lista candidaților partidului condus de Chicu la alegerile din 11 iulie: Secretari de stat, foști miniștri și directori ai instituțiilor statului

Autor: , in Actualitate / Politic / 28 mai, 2021, 14:13

Partidul Dezvoltării şi Consolidării Moldovei (PDCM), condus de fostul premier Ion Chicu, și-a prezentat lista candidaților înscriși pentru alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie. Primul în listă va fi liderul formațiunii, Ion Chicu.

Sunt onorat că avem o echipa care își asumă responsabilitate față de cetățeni, față de țară. Avem în listă mulți intelectuali, profesioniști, care au demonstrat că țin la țara noastră și care știu cum să schimbe lucrurile spre bine. Venim cu reprezentanți ai mai multor domenii – pedagogi, medici, oameni de cultură, juriști, economiști, ingineri ș.a. Am încrederea că în cadrul acestor alegeri cetățenii vor avea posibilitatea să se informeze și să aleagă rațional, să poată aprecia după ideile concurenților și nu în bază de manipulări, populisme și promisiuni goale”,a declarat Chicu.

Primii trei candidați sunt foști membri ai Guvernului Chicu: Ion Chicu, Viorica Dumbrăveanu, Anatol Usatîi.

Vezi și: Chicu, întrebat dacă participarea la alegeri a partidului pe care îl conduce e doar o irosire de timp: Nu cred

De asemenea, în listă se regăsesc secretari de stat, foști miniștri în Guvernul Chicu și directori ai instituțiilor statului. Prezentăm mai jos lista integrală:

 

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X