„Motivele sunt diferite, dar sancțiunea e aceeași”. Ce pedeapsă riscă persoanele care falsifică testele COVID-19

Autor: , in Actualitate / COVID-19 / Social / 2 iunie, 2021, 15:26

Peste 460 de teste PCR COVID-19 au fost identificate cu semne de falsificare, potrivit datelor oficiale. Cele mai multe teste falsificate au fost depistate în Aeroportul Internațional Chișinău, Leușeni, Sculeni, Criva și Palanca.

Reprezentanții Poliției de Frontieră au precizat că la sfârșitul lunii mai a fost înregistrată o descreștere a numărului acestor ilegalități comparativ cu primele zile de la impunerea obligativității de a prezenta testul PCR Covid – 19 la intrarea în Republica Moldova (luna martie).

Din cele 460 de teste, 108 au fost ridicate pe sensul de intrare în Republica Moldova, iar alte 346 – depistate pe direcția de ieșire din țară. Alte șapte teste au fost deconspirate pe teritoriul țării, în baza informațiilor operative.

Cele mai multe teste falsificate au fost depistate în Aeroportul Internațional Chișinău, Leușeni, Sculeni, Criva și Palanca.

„În multe cazuri, persoanele documentate și-au justificat faptele ilegale prin limită de timp pentru efectuarea testului când apar urgențe de a trece frontiera; frica de a avea rezultatul pozitiv și ca urmare imposibilitatea de a trece frontiera; financiar; neobligativitatea de a fi plasat în autoizolare”, au precizat reprezentanții Poliției de Frontieră.

Deși argumentele sunt diferite, penalitatea este aceeași pentru toți. Conform art.361 (al.1) CP al RM, persoanele riscă amendă de până la 32.500 de lei sau închisoare de până la 2 ani.

În mare parte a cazurilor sunt falsificate datele de identitate, deși testul PCR Covid-19 poate fi unul autentic însă nu aparține persoanei care se află în punctul de trecere a frontierei, la fel se falsifică și termenul de emitere a acestui document”, au subliniat reprezentanții Poliției de Frontieră.

Poliția de Frontieră vine cu un îndemn către persoanele care recurg la falsificarea testelor să conștientizeze urmările acestei ilegalități – inițierea unui dosar penal.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X