(VIDEO) O moldoveancă aflată la tratament în Rusia, transportată cu echipaj SMURD la Chișinău

Autor: , in Social / 2 iunie, 2021, 12:21

O nouă transportare cu SMURD-ul în Republica Moldova. O moldoveancă care a primit tratamentul necesar într-o instituție medicală din orașul Moscova a fost transportată la Chișinău.

Miercuri, 2 iunie, un echipaj SMURD din cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU) a efectuat o intervenție transfrontalieră terestră de transportare din Federația Rusă în țata noastră a unei femei în vârstă de 60 de ani.

Conform IGSU, aceasta a primit tratamentul necesar într-o instituție medicală din orașul Moscova, după ce a suportat un atac vascular cerebral în Rusia.

Pe parcursul drumului spre țara noastră, pacienta nu a suferit complicații fiind monitorizată strict de medicii și paramedicii SMURD.

La Chișinău, femeia a fost predată medicilor din cadrul Institutul de Neurologie și Neurochirurgie din Chișinău pentru ulterioare îngrijiri medicale.

Potrivit datelor Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, de la începutul anului 2021 aceasta este a cincea intervenție terestră transfrontalieră SMURD realizată pentru cetățenii Republicii Moldova.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X