Doi ofiţeri ai Inspectoratului Naţional de Investigaţii, reținuți pentru mită, plasați în arest pentru 30 de zile

Autor: , in Actualitate / Social / 3 iunie, 2021, 16:41

Doi angajaţi ai Inspectoratului Naţional de Investigaţii au fost reţinuţi marți, 1 iunie, de Centrul Național Anticorupție şi procurorii anticorupţie într-un dosar de corupere pasivă, își vor petrece următoarele 30 de zile în arest la domiciliu.

Magistrații de la sediul Ciocana al Judecătoriei Chișinău au decis joi, 3 iunie, ca cei doi ofițeri să fie plasaţi în arest la domiciliu pentru 30 de zile, după ce procurorii au cerut 30 de zile de arest preventiv pentru fiecare.

Acum trei zile, cei doi ofiţeri ai Inspectoratului Naţional de Investigaţii au fost reţinuţi de procurorii anticorupţie şi CNA, în urma unui denunţ la linia naţională anticorupţie.

Oamenii legii sunt învinuiţi că ar fi cerut bani de la un bărbat pentru a-l scăpa de un dosar penal.

Potrivit denunţului, poliţiştii l-ar fi intimidat, pe parcursul câtorva zile, pe denunţător, somându-l să le dea mită pentru a nu-l trage la răspundere pe pretinse fapte escrocherie pe care i le incriminau.

Bărbatul căruia i s-a cerut mită a comunicat procurorilor şi ofiţerilor CNA că poliţiştii ar fi insistat, în repetate rânduri, să le transmită 500 de euro, telefonându-l şi fixându-i întrevederi. Tot el a mai spus că ofiţerii INI l-ar fi ameninţat că în cazul în care nu le dă banii, îl vor reţine.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X