Reacția lui Cavcaliuc la solicitarea de a fi adus forțat pentru a-i fi înaintată acuzarea în cazul „verde de briliant”

Autor: , in Actualitate / Justiție / Politic / 3 iunie, 2021, 14:58

Președintele Partidului Acasă Construim Europa (PACE), Gheorghe Cavcaliuc, a venit cu o reacție privind solicitarea procurorilor de a fi adus forțat pentru a-i fi înaintată acuzarea în cazul „verde de briliant”. Acesta susține că se urmărește scoaterea sa din cursa electorală.

Demersul Procuraturii la Comisia Electorală Centrală (CEC) e o confirmare că se urmărește scoaterea mea din cursa electorală, cu orice preț. Prin acest demers ei au confirmat și ceea ce au încercat să țină în taină – ședința secretă, la care puneau la cale cum să îmi închidă gura. Iată o dovadă absolută că activismul meu politic îi deranjează pe cei care astăzi mai trag sforile. Lor le este frică, pe bună dreptate, că deja după 11 iulie vor înfunda pușcăria pentru toate fărădelegile comise”, a declarat Cavcaliuc.

Liderul PACE și membrii formațiunii consideră că e un joc politic.

Am un mesaj pentru oponenții mei. Văd că vă este frică. Dar să știți că mai am foarte multe de spus. Cetățenii vor vedea adevărata voastră față, nu veți mai reuși să ascundeți „afacerile” voastre pe seama statului și a cetățenilor și veți da socoteală pentru fiecare leu primit sub formă de mită sau furat de la oameni și de la stat. Vin cu un îndemn și pentru procurori, care sunt folosiți acum pentru a mă intimida și a exercita presiuni asupra mea. Nu vă lăsați folosiți în ilegalități. Nu îndepliniți ordinele criminale. Eu, personal, și echipa PACE considerăm că e un joc politic, mai ales că ați somat să se prezinte la audieri și cinci doamne, membre ale partidului și candidați pentru funcția de deputat. Toate acțiunile procurorilor au fost contestate de către avocații noștri și instanța încă nu s-a pronunțat. Sau vă grăbiți pentru ca le ard călcâiele șefilor voștri? Și încetați să răspândiți minciuni că m-aș fi eschivat. Voi veni la audieri, dar numai după 11 iulie. Vin cu un mesaj și față de susținătorii noștri și toți oamenii de bună credință. Noi vom rezista și vom face ordine în țară. Și îi vom băga la pușcărie pe toți criminalii care parazitează pe seama statului și a cetățenilor”, a conchis Cavcaliuc.

Menționăm că, Gheorghe Cavcaliuc ar putea fi adus forțat în fața procurorilor pentru a-i fi înaintată acuzarea și a transmite în judecată cazul „verde de briliant”. Informația a fost confirmată pentru COTIDIANUL de purtătoarea de cuvânt a Procuraturii Generale, Maria Vieru.

Potrivit Procuraturii, Cavcaliuc refuză să se prezinte pentru a fi pus sub învinuire.

La acest subiect: Procuratura solicită aducerea forțată a lui Cavcaliuc pentru a-i fi înaintată acuzarea în cazul „verde de briliant”

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *