joi, iunie 10, 2021


Cetățenii moldoveni cu certificat național de vaccinare pot călători în Ucraina fără să stea în autoizolare. Precizări oficiale

Autor: , in Actualitate Social , - 19:47

Autoritățile de la Chișinău și Kiev au convenit, prin schimb de note, recunoașterea reciprocă a certificatelor naționale de imunizare anti-COVID-19, emise de către autoritățile competente din Republica Moldova și Ucraina – anunță Ministerul moldovean de Externe.

Astfel, cetățenii Republicii Moldova pot intra în Ucraina, inclusiv cu scopul tranzitării teritoriului ucrainean, prezentând unul din următoarele documente (1) certificatul național care confirmă administrarea completă a vaccinurilor incluse în lista Organizației Mondiale a Sănătății, eliberat în limba engleză sau care conține traducerea în limba engleză a acestuia, sau (2) rezultatul negativ al testării COVID-19 (prin metoda PCR), efectuat nu mai târziu de 72 ore înainte de trecerea frontierei de stat, sau (3) rezultatul negativ al testului rapid pentru determinarea antigenului SARS-CoV-2, efectuat nu mai târziu de 72 ore înainte de trecerea frontierei de stat. Aceste documente nu sunt necesare pentru copiii cu vârsta până la 12 ani.

Conform rigorilor părții ucrainene, rămâne obligatorie dispunerea de polița de asigurare medicală, care să acopere costurile unui eventual tratament pentru COVID-19.

Ucraina este cea de-a doua țară cu care Republica Moldova a convenit în plan bilateral, prin schimb de note, recunoaștere reciprocă a certificatelor naționale de vaccinare. Demersuri similare prin canale diplomatice au fost înaintate ministerelor afacerilor externe ale României, Turciei, Cehiei, Greciei, Poloniei, Estoniei, Letoniei și Lituaniei. Au anunțat despre recunoașterea unilaterală a certificatelor de vaccinare eliberate de autoritățile Republicii Moldova, care sunt conforme cu standardele Organizației Mondiale a Sănătății următoarele țări: Bulgaria și Regatul Spaniei.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *