A început procesul femeii care și-ar fi ucis copiii ca să se răzbune pe fostul soț. Ce riscă suspecta

Autor: , in Externe / 15 iunie, 2021, 19:07

O femeie din Germania, care și-ar fi ucis cinci din cei cei șase copii înainte de a încerca să se sinucidă, a fost dusă în instanță în prima zi de proces.

Christiane K., 28 de ani, este acuzată că și-a drogat copiii, cu vârste cuprinse între 1 și 8 ani, după care i-a dus pe rând în baie și i-a înecat sau i-a sufocat, spun procurorii. Ulterior s-a dus la gara centrală din Dusseldorf și s-a aruncat în fața unui tren, dar a fost salvată, relatează rtl.de, citat de Digi24.

Femeie spune că este nevinovată și susține că, pe data de 3 septembrie 2020, cei mici au fost uciși de un intrus mascat, însă anchetatorii i-au demontat povestea.

Procesul ei a început luni, la Tribunalul Districtual din Wuppertal, Germania, unde Christiane K. nu a dorit să facă nicio declarație.

Anchetatorii susțin că femeia a comis crimele îngrozitoare pentru că a fost „copleșită emoțional” când a auzit că soțul ei, care a păsăsise, și-a găsit o nouă iubită și  vrut să se răzbune pe acesta.

Poliția spune că s-a certat cu el chiar în ziua crimei. Apoi le-a pus copiilor în micul dejun „doze mari” de medicamente care i-a adormit, ca să poată fi uciși mai ușor.

Înainte de a încerca să se sinucidă, Christiane K. i-ar fi spus mamei sale ce s-a întâmplat cu copiii. Femeia a sunat la poliție, iar la ora 14.00 ofițerii au descoperit cadavrele celor 5 copii.

Fiecare copil a fost înfășurat într-un prosop, apoi culcat fiecare în patul lui, din apartamentul din Solingen, Renania de Nord-Westfalia, aproape de Dusseldorf și Köln.

Marcel, cel mai mare copil al Christianei K., de 11 ani, a supraviețuit pentru că era la școală.

Deși familia a fost în atenția serviciilor sociale, autoritățile au spus că nu exista nimic care să sugereze că cei mici ar fi în pericol.

La momentul evenimentului îngrozitor, politicienii din Solingen și-au suspendat campaniile pentru viitoarele alegeri regionale.

Vecina Soraya Touati, de 45 de ani, a declarat pentru World Today News că este încă afectată de ceea ce s-a întâmplat anul trecut și că a solicitat ajutor psihologic.

Dacă femeia va fi găsită vinovată, ar putea fi condamnată la închisoare pe viață.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X