Un moldovean a murit, iar altul a fost rănit în urma tragediei din Belgia, unde o clădire s-a prăbușit

Autor: , in Actualitate / Social / 19 iunie, 2021, 16:59

Corpul neînsuflețit al unui moldovean a fost depistat sub dărâmăturile clădirii care s-a prăbușit în orașul Anvers din Belgia. În urma aceleiași nenorocirii, un alt cetățean al țării noastre a fost rănit grav și a fost spitalizat, informează reprezentanții Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene. 

„Echipa ambasadei s-a deplasat la fața locului și este în contact cu proprietarul societății de construcție, precum și a întreprins demersuri în regim de urgență pe lângă autoritățile locale, pentru a obține informații privind cetățenia, identitatea și starea de sănătate a persoanelor afectate în accident. Conform informațiilor preliminare, la moment, a fost recuperat de sub dărămături corpul unui cetățean din Republica Moldova”, precizează reprezentanții MAEIE.

De asemenea, angajații instituției menționează că acum autoritățile din Belgia sunt în căutarea corpului neînsuflețit al unui alt moldovean, muncitor și el la același șantier. Acesta avea dubla cetățenie, între care portugheză.

„Potrivit autorităților locale, operațiunea de căutare este în desfășurare, nefiind identificat un al treilea cetațean moldovean cu dubla cetățenie (portugheză), presupus a fi prins sub dărămături”, mai anunță angajații MAEIE.

Tragedia din Anvers, Belgia a avut loc, după ce o clădire aflată în construcție s-a prăbușit. Din cauze încă necunoscute, o parte a clădirii s-a dărâmat și a doborât schelele pe care erau mai mulți muncitori. 

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X