Încă un moldovean a decedat în urma prăbușirii clădirii din Belgia. Ultimele informații oficiale
Biroul de presă al Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene anunță că autoritățile locale belgiene au confirmat reprezentanților Ambasadei Republicii Moldova în Regatul Belgiei despre încheierea operațiunii de căutare, fiind confirmat decesul celui de-al doilea cetățean moldovean.
Astfel, în accidentul de la Antwerpen urmare a prăbușirii unei clădiri, bloc școlar aflat în construcție și-au pierdut viața doi cetățeni ai Republicii Moldova.
Ambasada Republicii Moldova în Regatul Belgiei este în legătură cu familiile îndoliate pentru a le oferi asistența necesară.
Tragedia a avut loc după ce o clădire aflată în construcție s-a prăbușit. Din cauze încă necunoscute, o parte a clădirii s-a dărâmat și a doborât schelele pe care erau mai mulți muncitori.
Comentarii