(VIDEO) Până la 1.000 de euro pentru examenele de obținere a permisului de conducere. Reacția ASP, după ce 8 angajați au fost reținuți

Autor: , in Social / 21 iunie, 2021, 17:49

Opt persoane au fost reținute într-un dosar de corupție în cadrul Agenției Servicii Publice (ASP), anunță luni, 21 iunie, Serviciul de Informații și Securitate (SIS). Acestea au facilitat susținerea examenelor auto în cadrul subdiviziunilor ASP pe întreg teritoriul Republicii Moldova.

UPDATE: Reacția Agenției Servicii Publice:

În cadrul Acordului interinstituțional de cooperare semnat de Agenția Servicii Publice și Serviciul de Informații și Securitate, în contextul conlucrării și acordării suportului reciproc la realizarea atribuțiilor de prevenire și contracarare a acțiunilor de încălcare a drepturilor cetățenilor, de către reprezentanții organelor de drept cu suportul Direcției securitate a ASP a fost documentată activitatea unui grup criminal organizat, creat cu scopul facilitării susținerii examenului auto.

S-a stabilit că membrii grupului criminal îi echipau pe candidați ai examenului pentru obținerea permisului de conducere cu tehnică specială şi organizau de la distanță transmiterea corectă a răspunsurilor pentru a înlesni susținerea examenului auto. Pentru serviciile prestate membrii grupului criminal solicitau remunerări ilegale care variau între 500-1000 euro. Ca urmare a celor constatate, de către organele de drept s-a pornit o cauză penală, conform elementelor constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 326 alin. (3) lit. b) din Codul penal.

Amintim că la 31 decembrie 2020, de către subdiviziunile securităţii interne ale SIS și ASP, a fost reţinut în flagrant delict un cetățean moldovean, iar asupra unuia dintre beneficiari a fost depistată şi ridicată tehnica specială.

ASP va continua conlucrarea cu organele de drept în contextul contracarării acțiunilor de încălcare a drepturilor cetățenilor, depistării și prevenirii riscurilor de corupere, precum și asigurării integrităţii instituţionale.

Reiterăm că procesul de susținere a examenului practic și teoretic este asigurat cu sistem de înregistrare audio-video. Înregistrările respective sunt utilizate atât în procesul de examinare, cât și în procedurile de contestare a rezultatelor obținute la examen”.

Știrea inițială:

Membrii grupului criminal îi echipau pe candidați cu tehnică specială și organizau de la distanță transmiterea corectă a răspunsurilor pentru a înlesni susținerea examenului auto în condiții sigure. Aceștia argumentau că dețin influență asupra persoanelor publice din cadrul ASP, pentru ca ultimii să ignore ilegalitățile admise în cadrul susținerii examenelor”, au precizat reprezentanții SIS.

PCCOCS a pornit o cauză penală. În rezultatul unui șir de măsuri speciale de investigații s-a stabilit că mai multe persoane acționând cu intenție directă, asociindu-se într-un „grup criminal”, din care fac parte 8 cetățeni, identitatea cărora deja a fost stabilită, precum și alte persoane în curs de identificare, au facilitat susținerea examenelor auto în cadrul subdiviziunilor ASP, pe întreg teritoriul Republicii Moldova.

Pentru serviciile prestate aceștia solicitau remunerări ilegale care variau între 500 și 1.000 de euro.

În cazul în care cetățenii cunosc despre acte de corupție, sunt rugați să apeleze la linia fierbinte SIS – /373 22/ 24-51-21.

Subdiviziunile securității interne ale SIS și ASP au reținut în flagrant delict mai mulți cetățeni moldoveni, asupra cărora a fost depistată și ridicată tehnica specială.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X