„O dovadă a deschiderii”. Maia Sandu, întrebată de rezultatele vizitelor sale în câteva state europene

Autor: , in Politic / 23 iunie, 2021, 18:10

Șefa statului a fost întrebată, în cadrul unui interviu pentru Europa Liberă, despre rezultatele vizitelor sale recente în mai multe state europene. La scurt timp după ce a avut vizite oficiale în Italia și Polonia, acolo unde s-a întâlnit cu președintele italian și premierul polonez, Maia Sandu a afirmat că „aceste vizite sunt o dovadă a deschiderii pe care o are comunitatea internațională în raport cu Republica Moldova”.

„Pentru ei faptul că eu am câștigat alegerile pe un mandat anticorupție și pe reforma justiției este un semnal că societatea noastră chiar vrea să facă aceste reforme, vrea să construiască o justiție corectă și independentă și vrea să scape de corupție, și ei vor să ne susțină în acest efort al nostru”, a declarat ea în cadrul interviu.

Potrivit Maiei Sandu, au fost mai multe invitații, unele dintre care a trebuit să le amâne din cauza pandemiei, iar acum că lucrurile un pic s-au mai clarificat, a ținut să meargă în aceste țări.

„Am mers în Italia inclusiv pentru că Italia este o țară membră a Uniunii Europene importantă atunci când se iau decizii, inclusiv în raport cu țările Parteneriatului Estic și este bine să avem acest sprijin la nivelul tuturor țărilor.

Am ținut să merg să le mulțumesc pentru sprijin, dar și să construim mai departe această colaborare pentru a crește susținerea Republicii Moldova la Bruxelles, în instituțiile Uniunii Europene”, a mai spus ea.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *