Decizie istorică luată de UEFA: A fost anulată regula golului marcat în deplasare

Autor: , in Sport / 24 iunie, 2021, 18:21

Decizie istorică a UEFA. Forul de la Nyon a anunțat, în urma unei ședinte de joi a Comitetului Executiv al UEFA, s-a aprobat eliminarea golului marcat în deplasare.

Astfel, din sezonul următor, 2021-2022, nu va mai conta pentru nimeni golul marcat în deplasare – relatează DigiSport. Meciurile care se vor termina la egalitate în dublă manşă vor fi decise în urma a două reprize de 15 minute de prelungire, iar dacă şi după cele două reprize va fi egalitate se vor executa lovituri de departajare.

Până în prezent, dacă două echipe terminau la egalitate o dublă manşă, mergea mai departe echipa care marcase mai multe goluri în deplasare în cadrul celor două partide.

S-a ajuns greu la acest deznodământ

Varianta inițială a fost ca regula, care există din sezonul 1965/1966, să fie eliminată complet, mai ales într-o perioadă în care echipele nu pot beneficia de sprijinul fanilor, iar numeroase partide se dispută pe stadioane neutre din cauza pandemiei de coronavirus.

Totuși, varianta care are șanse mai mari să fie acceptată prevede ca regula să fie modificată, nu eliminată complet. Astfel, ar urma să se țină cont de golurile marcate în deplasare doar în primele 90 de minute din partida retur, nu și în prelungiri.

Regula aflată în vigoare a făcut ca Juventus să fie eliminată în optimile Champions League din acest sezon. În tur, torinezii au pierdut contra lui Porto, scor 1-2, iar în retur au reușit să întoarcă rezultatul și să se impună cu același rezultat, după 90 de minute. Partida a intrat în prelungiri, unde fiecare echipă a mai înscris câte un gol, iar portughezii au mers mai departe grație golului reușit în deplasare.

Dacă a doua variantă amintită ar fi existat, Porto nu s-ar fi calificat direct la acel rezultat, ci meciul ar fi trecut la loviturile de departajare.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Faci un comentariu sau dai un răspuns?


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X