(FOTO, VIDEO) Un angajat din conducerea MAI și alte cinci persoane, reținute într-un dosar de trafic de arme

Autor: , in Actualitate / Social / 24 iunie, 2021, 12:42

Serviciul de Informații și Securitate a anunțat joi, 24 iunie, că de comun cu Procuratura Chișinău, oficiul Ciocana și în cooperare cu Serviciului protecție internă și anticorupție au reținut șase membri ai unei grupări specializate în trafic de arme. Unul dintre reținuți este un angajat al Ministerului Afacerilor Interne (MAI), care ocupa funcție de conducere în cadrul instituției.

Potrivit informațiilor oferite de SIS, în cadrul acțiunilor speciale de investigație a fost stabilit că un cetățean al Republicii Moldova a procurat de la un polițist tehnică specială, destinată deblocării ușilor autovehiculelor și pornirii motorului, cu scopul sustragerii și comercializării automobilelor de lux atât din țară, cât și de peste hotare.

Angajatul Ministerului de Interne, care ocupa funcție de conducere, a fost reținut în flagrant delict, în momentul comercializării dispozitivului contra sumei de circa 18.000 de euro”, a precizat SIS.

Totodată, pe parcursul documentării procesual-penale au fost realizate achiziții de control a mai multor arme, care s-au dovedit a fi complet funcționale.

La fel, a fost demonstrată eficacitatea dispozitivului, fiind deschise și pornite 4 mașini de lux, a căror fabricare datează începând cu 2017. În cadrul perchezițiilor, au fost identificate și ridicate bunuri și materiale cu potențial probatoriu, precum și tehnică specială de deschidere și pornire a autoturismelor”, a menționat SIS.

Cele șase persoane reținute sunt bănuite de comiterea infracțiunii conform indicilor prevăzuți în art. 186 alin. (5), Cod Penal: Furt și art. 290 Purtarea, păstrarea, procurarea, fabricarea, repararea sau comercializarea ilegală a armelor și munițiilor, sustragerea lor.

Dacă vor fi găsite vinovate, acestea riscă pedeapsă cu închisoare de la 2 la 7 ani.


  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X