Știrea că o femeie sud-africană a născut zece copii este falsă
Știrea difuzată la începutul lunii iunie în presa din Pretoria potrivit căreia o femeie din Africa de Sud a născut zece copii este falsă, a constatat o anchetă oficială, relatează BBC, citat de g4media.ro.
Niciun spital din provincia Gauteng nu are o evidență a nașterii bebelușilor, a anunțat guvernul provinciei.
Testele medicale arată că Gosiame Thamara Sithole, presupusa mamă a celor zece bebeluși, nici măcar nu a fost însărcinată recent, potrivit autorităților.
Femeia în vârstă de 37 de ani este supravegheată în privința sănătății mintale și urmează să primească sprijin.
Comentarii