Platon, audiat în cadrul Comisiei parlamentare de anchetă „Laundromat”. Documentul publicat de Grigoriu

Autor: , in Actualitate / Politic / 29 iunie, 2021, 17:07

Veaceslav Platon urmează a fi audiat marți, 29 iunie, de Comisia parlamentară de anchetă „Laundromat”. Anunțul a fost făcut de șefa comisiei, deputata Ingra Grigoriu, care a prezentat și un document semnat de șeful Serviciului de Informații și Securitate (SIS), Alexandr Esaulenco.

UPDATE, 29 iunie: Veaceslav Platon a fost audiat de Comisia Parlamentară de anchetă în dosarul Laundromat. Ședința a avut loc online, în format închis.

Știrea inițială, 28 iunie:

Grigoriu a remarcat că Platon și-ar manifesta interesul de când au fost publicate mai multe acte eliberate de SIS, în care se arată că omul de afaceri este beneficiarul unor firme implicate în furtul miliardului și în schema Laundromat.

Numitul Veaceslav Platon s-a activizat intens la ultima etapă a lucrărilor Comisiei parlamentare de anchetă, anume din momentul când am prezentat publicului acte ce demonstrează legătura între jaful secolului, devalizarea de întreprinderi regionale, diverse scheme de spălări de bani, inclusiv și prin segmentul transnistrean”, a spus președinta comisiei de anchetă „Laundromat”.

Inga Grigoriu susține că o comisie parlamentară de anchetă nu reprezintă instanța prin care un învinuit în dosar poate fi audiat.

Punctul nevralgic la care V. Platon a reacționat bolnăvicios este compania înregistrată în zonă off-shore denumită RONIDA INVEST LLP și care îi aparține, conform răspunsurilor recepționate. Mâine, la ora 15:00, cu votul „pentru” a patru membri ai Comisiei și două „împotrivă”, acesta v-a fi audiat, la insistențele dânsului. Poziția mea am exprimat-o: o comisie parlamentară de anchetă nu reprezintă instanța prin care un învinuit în dosar poate fi audiat. Este imixtiune în actul justiției. Numitul Veaceslav Platon trebuie să se prezinte la Procuratură”, a adăugat Inga Grigoriu.

Am încercat să obținem o reacție de la Veaceslav Platon prin intermediul avocatului său, Ion Crețu, iar ultimul a fost scurt în declarații, sugerând că informația prezentată de SIS ar urmări interese ale unor părți.

„Laundromat” este un mecanism prin care sume impunătoare de bani au fost scoase din Rusia și spălate prin mai multe țări, inclusiv Republica Moldova.

DOC: Facebook, Inga Grigoriu

Amintim că, Inga Grigoriu a depus o plângere la Procuratura Generală, acuzând intimidări și filări din partea lui Veaceslav Platon.

De asemenea, „Inga Grigoriu invocă culegerea ilegală a unor informații legate de viața sa privată fără a-i avea consimțământul, dat fiind faptul că nu i-a oferit niciodată numărul său de telefon lui Veaceslav Platon, precum și bănuiala de filaj a sa și a membrilor familiei sale”.

Platon s-a arătat deranjat de faptul că Grigoriu l-a acuzat că ar fi șantajat-o și jignit-o în timpul discuției la telefon.

„Vă prezint înregistrarea mea audio a convorbirii telefonice cu Inga Grigoriu. Ea nu știa că este înregistrată, dar m-a învinuit că am amenințat-o și șantajat. Ascultați și trageți concluziile cu privire la falsitatea deputaților noștri, dar și despre obiectivitatea Comisiei „Laundromat”. Aveți dovada unui exemplu elocvent al falsității și nerușinării așa-numiților drepți”, a scris Veaceslav Platon.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X