Ion Ceban se află la Viena. Cu cine a avut întrevedere de lucru și ce subiecte au discutat

Autor: , in Politic / 5 iulie, 2021, 14:42

Primarul de Chișinău, Ion Ceban, se află într-o vizită de lucru în Austria. Autoritățile Capitalei anunță că luni, 5 iulie, edilul avut o întrevedere cu omologul său, Michael Ludwig, primar de Viena.

Potrivit notei informative a Primăriei Chișinău, subiectul discuțiilor dintre cei doi edili s-a axat pe gestionarea situației pandemice prin COVID-19 la nivel de capitală, preluarea bunelor practici vizavi de problemele de infrastructură: dezvoltarea urbană, managementul deșeurilor, amenajarea spațiilor verzi etc.

„În cadrul aceleiași întrevederi, Ion Ceban s-a referit în special la documentele strategice aflate în proces de elaborare: Strategia de dezvoltare a orașului Chișinău și Planul Urbanistic General al capitalei, menționând totodată și despre Harta investițională, proiect la care edilul își dorește o colaborare cu specialiștii de la Viena”, a anunțat Primăria Chișinău.

Primarul de Chișinău i-a mulțumit omologului său pentru oportunitatea de a avea un dialog comun și l-a invitat pe Michael Ludwig la Chișinău, pentru toamna acestui an, când va avea loc Forumul Economic municipal.

Pe agenda vizitei sale la Viena, Ion Ceban are planificate întrevederi cu diverși reprezentanți ai instituțiilor austriece.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Faci un comentariu sau dai un răspuns?


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *