(VIDEO) Voronin insistă ca după alegeri în Constituție să fie trecută aderarea la UE: Fără UE nu ne putem dezvolta
Vladimir Voronin, cap de listă al Blocului Comuniștilor și Socialiștilor, insistă ca după alegeri Constituția să fie modificată, iar acolo să fie trecută aderarea la Uniunea Europeană drept vector extern obligatoriu pentru Republica Moldova.
Prezent joi în cadrul unei emisiuni de la postul Prime TV, Voronin a insistat că „în ultimii 30 de ani, de la adopatarea Constituției, multe lucruri s-au schimbat”, inclusiv apariția dezideratului integrării europene, care ar trebui introdus în Legea Supremă.
„În urmă cu 30 de ani nu se vorbea de integrare europeană. Acum acest lucru trebuie reflectat în Constituție. Noi trebuie să stabilim cum să ne dezvoltăm. Pentru că vine un Guvern și spune că vrea încolo, altul că vrea în cealaltă parte”, a declarat Voronin.
„Noi ce, o să ne luăm pământul și o să fugim? Suntem în centrul Europei. Cum putem noi fără de UE, fără modernizare europeană, fără standarde europene, să ne dezvoltăm și activăm, din punct de vedere strategic, social și economic”, a insistat liderul PCRM.
El a spus că integrarea europeană nu împiedică Republica Moldova să mențină relații bune cu alte state, inclusiv Federația Rusă.
Declarațiile lui Voronin, aflat astăzi în alianță cu liderul PSRM Igor Dodon, i-ar putea surprinde pe socialiști, care insistă că Moldova nu trebuie să adere la Uniunea Europeană.
https://youtu.be/rYlTpj4fy7o?t=2089
Comentarii