Starea premierului Luxemburgului s-a ameliorat și a fost externat. A avut o formă gravă de COVID-19

Autor: , in Externe / 8 iulie, 2021, 16:56

Prim-ministrul luxemburghez Xavier Bettel, internat duminică după ce s-a infectat cu COVID-19, a fost externat, a anunţat guvernul într-un comunicat. Premierul de 48 de ani a făcut o formă severă a bolii și s-a aflat în stare gravă, notează Agerpres.

Liderul liberal, în vârstă de 48 de ani, îşi va relua activităţile în sistem de telemuncă începând de vineri şi până la sfârşitul săptămânii, o perioadă care corespunde sfârşitului perioadei sale de izolare.

Xavier Bettel a prezentat dificultăţi respiratorii, iar starea sa de sănătate a fost calificată luni drept „gravă, dar stabilă”, fără ca premierul luxemburghez să fie intubat, după cum a declarat unul dintre colaboratorii săi.

Premierul luxemburghez a fost spitalizat la o săptămână după ce a fost plasat în izolare la sfârşitul lui iunie, în urma unui test pozitiv la coronavirus.

El a dezvăluit acest test pozitiv la două zile după un Consiliu European de la Bruxelles unde s-a întâlnit cu ceilalţi lideri ai UE.

Totuşi, niciun alt participant la summitul UE nu a fost considerat caz contact, măsurile de protecţie fiind respectate, au dat atunci asigurări serviciile premierului luxemburghez.

Xavier Bettel a primit o primă doză de vaccin AstraZeneca pe 6 mai.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Faci un comentariu sau dai un răspuns?


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *