Noi detalii despre asasinarea președintelui haitian: 11 persoane, arestate pe teritoriul unei ambasade

Autor: , in Externe / 9 iulie, 2021, 11:22

Taiwanul a anunţat vineri că 11 suspecţi căutaţi în ancheta asupra asasinării preşedintelui Republicii Haiti, Jovenel Moise, au intrat prin efracţie în perimetrul ambasadei sale din Port-au-Prince, înainte de a fi arestaţi de poliţia haitiană, informează AFP și Agerpres.

Purtătoarea de cuvânt a Ministerului Afacerilor Externe taiwanez, Joanne Ou, a explicat că ambasada a fost închisă miercuri „din raţiuni de securitate” în urma asasinatului.

„În zorii zilei de 8 (iulie), securitatea ambasadei a descoperit că un grup de bărbaţi înarmaţi a intrat prin efracţie în curtea ambasadei. Personalul de securitate a informat imediat personalul ambasadei şi poliţia haitiană”, a spus ea. „La cererea guvernului haitian şi pentru a ajuta la arestarea suspecţilor, ambasada a acordat poliţiei haitiene autorizaţia de a intra în perimetrul ambasadei”, a adăugat purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei taiwaneze.

Într-un comunicat postat pe site-ul său, ambasada Taiwanului de la Port-au-Prince îi descrie pe bărbaţii înarmaţi drept „mercenari” şi suspecţi în asasinat.

„Poliţia a lansat o operaţiune în jurul orelor 16:00 (20:00 GMT joi) şi a reuşit să aresteze 11 suspecţi”, explică ambasada în comunicatul său. „Operaţiunea a fost încheiată”, a mai informat ambasada, calificând de asemenea asasinatul drept „crud şi barbar”.

Ambasada Taiwanului în Haiti se află nu departe de reşedinţa unde Jovenel Moise a fost asasinat.

Haiti este una dintre cele 15 ţări ale lumii care continuă să nu considere Taiwanul parte a Chinei populare şi să-l recunoască diplomatic.

China consideră Taiwanul parte a teritorului său care trebuie să revină sub tutela sa, chiar dacă insula are din 1949 un destin propriu.

Relaţiile s-au degradat odată cu instalarea la putere în Taiwan, în 2016, a preşedintei Tasi Ing-wen, care face parte dintr-un partid tradiţional ostil Beijingului.

Guvernul chinez nu încetează să lucreze la izolarea Taiwanului pe plan internaţional, încercând mereu să atragă de partea sa ultimii aliaţi diplomatici ai insulei.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Faci un comentariu sau dai un răspuns?


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X