Reacția Autorității Naționale de Integritate, după decizia Curții Constituționale
Autoritatea Națională de Integritate a anunțat că a luat act de decizia Curții Constituționale. Totodată, a venit cu mai multe precizări, explicând că actele normative și judiciare, adoptate/emise cu încălcarea regumului juridic al conflictelor de interese, nu sunt lovite de nulitate absolută, iar Autoritatea nu este în drept să ceară anularea acestora.
„Deoarece decizia vizată se referă, tangențial, la o procedură de control aflată în derulare la unul din inspectorii de integritate, pentru a nu admite ingerințe sau influențe în decizia inspectorului de integritate, ANI se va abține în a formula careva aprecieri de ordin juridic”, se menționează în reacția ANI.
„Totodată, referitor la alocuțiunea autorului sesizării depusă la Curtea Constituțională si expusă în fața Înaltei Curți, ANI se vede obligată să facă concretizările de rigoare și să citeze norma art. 15 alin. (3) din Legea nr. 133/2016 privind declararea averii și a intereselor personale și anume:
✔Articolul 15. Efectul juridic al actelor emise,adoptate sau încheiate cu încălcarea dispozițiilor privind conflictul de interese
(1) Actele administrative emise/adoptate sau actele juridice încheiate personal sau prin intermediul unei persoane terțe într-o situaţie de conflict de interese real sînt lovite de nulitate absolută, cu excepţia cazului în care anularea acestora ar aduce daune interesului public.
(2) Autoritatea Națională de Integritate adresează instanţei de judecată cereri privind constatarea nulității absolute a actelor administrative emise/adoptate sau actelor juridice încheiate, direct sau prin intermediul unei persoane terțe, cu încălcarea dispoziţiilor legale privind conflictul de interese în condițiile Legii nr. 132 din 17 iunie 2016 cu privire la Autoritatea Națională de Integritate. Cererea privind constatarea nulității absolute poate fi depusă și de către persoanele care se consideră lezate în drepturi ca urmare a unui conflict de interese.
(3) Prezentul articol nu se aplică actelor normative și judiciare.
Altfel spus, actele normative și judiciare, adoptate/emise cu încălcarea regimului juridic al conflictelor de interese, nu sunt lovite de nulitate absolută, iar Autoritatea nu este în drept să ceară anularea acestora”, a explicat ANI.
La acest subiect:
Comentarii