Pachetul majoritar de acțiuni al „MOLDASIG” SA a revenit în gestiunea statului

Autor: , in Actualitate / Economic / 16 iulie, 2021, 19:02

Comisia Națională a Pieței Financiare (CNPF) anunță că pachetul majoritar de acțiuni al „MOLDASIG” SA a revenit în gestiunea statului.

Potrivit unui comunicat de presă al instituției, după opt luni, pe parcursul cărora au avut loc nenumărate ședințe de judecată, astăzi, 16 iulie 2021, Curtea de Apel Chișinău a dat câștig de cauză Comisiei Naționale împotriva Încheierii Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani (judecător Olesea Țurcan), potrivit căreia atribuțiile organelor de conducere și pachetul majoritar (75%) al „MOLDASIG” SA – gestionate de către stat (în persoana CNPF) – au fost transmise în administrare specială provizorie unor companii private.

CNPF notează că decizia Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții de Apel Chișinău din 16.07.2021 ”…este irevocabilă din momentul emiterii”.

„În context, reamintim că la 6 noiembrie 2020 magistrata Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani, O. Țurcan a emis o decizie judecătorească prin care a fost instituită administrarea specială provizorie, compania de audit „CONFIDENTIAL-AUDIT” SRL fiind desemnată în calitate de organ executiv unipersonal al „MOLDASIG” SA, respectiv, cu înlăturarea organelor de conducere statutare ale societății de asigurări în cauză.

De asemenea, potrivit deciziei judecătorești menționate, compania de audit „ALTIMEEA” SRL a fost desemnată pentru exercitarea atribuțiilor Consiliului societății (în calitate de organ statutar), fiindu-i delegate în gestiune acțiunile nou-emise”, se mai arată în comunicat.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *