(DOC, GRAFIC) România: Valul Delta poate duce la un număr mare de spitalizări și decese, din cauza ratei scăzute de vaccinare anti-COVID

Autor: , in COVID-19 / 21 iulie, 2021, 16:49

Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) avertizează, într-un raport publicat miercuri, că valul epidemic dat de varianta Delta poate duce la un număr mare de decese în România, din cauza ratei scăzute de vaccinare anti-COVID.

Documentul intitulat „COVID-19 Evaluarea situației actuale si a perspectivei de evoluție” a fost elaborat încă din 14 iulie, pe baza datelor centralizate până la 9 iulie, însă a fost publicat abia astăzi, 21 iulie. Totuși, este pentru prima dată când un astfel de raport este făcut public de INSP, de la începutul pandemiei.

Potrivit g4media.ro, între altele, în raport se arată că:

  • acoperirea vaccinală nu depășește 40% la nicio grupă de vârstă și doar 1 din 3 persoane peste 60 de ani a ales să se vaccineze;
  • în doar 2,3% din localități acoperirea vaccinală este peste 30%;
  • nu se poate estima trendul epidemic dat de varianta Delta, dar este de așteptat ca în România o evoluție cu număr mic de decese, pe model britanic, să nu se materializeze, din cauza ratei scăzute de acoperire vaccinală. „Scenariul
    principal de luat în considerare ar fi cel care arată că următorul val epidemic cu tulpina Delta va fi unul substanțial în ceea ce privește infecțiile și spitalizările.”
  • având în vedere potențialul de evoluție a variantei Delta în România și acoperirea vaccinală scăzută în rândul persoanelor la risc, este necesar ca unele restricții să rămână în vigoare în continuare. Printre cele mai necesare ar fi obligativitatea portului măștii de protecție în zone aglomerate, piețe, magazine, transport în comun. Restricțiile privind reîntoarcerea din călătorii internaționale vor trebui să rămână în vigoare și în perioada următoare.
  • în cazul constatării răspândirii unei variante de virus care prezintă abilitatea de a eluda răspunsul imun datorat
    vaccinării nu se va putea exclude posibilitatea de reimpunere de restricțiilor economice și sociale la nivel local,
    regional sau național.

INSP subliniază că „vaccinarea trebuie să se afle în continuare în centrul strategiei de gestionare a COVID-19, scopul campaniei de vaccinare fiind de a reduce numărul îmbolnăvirilor, deceselor și spitalizărilor”.

Documentul prezintă și o estimare a ponderii populaționale cu un grad de protecție față de boala COVID-19, atât prin vaccinare cu cel puțin o doză, cât și prin trecerea prin boală.

„Estimarea numărului celor trecuți prin boală s-a bazat pe presupunerea că pentru fiecare persoană confirmată prin test diagnostic au fost alte 5 persoane nediagnosticate”, precizează INSP, potrivit sursei citate.

În cadrul acestei estimări se constată că în 25 județe peste 20% din persoane au un grad de imunitate, în 11 peste 40% din
persoane au un grad de imunitate, în 3 județe peste 50% din persoane au un grad de imunitate, iar în 3 județe peste 60% au un grad de imunitate.

Potrivit INSP, la un nivel de sub 40% persoane cu un grad de imunitate se încadrează 11 municipii cu populație de peste 100.000 de locuitori (Galați, Ploiești, Brăila, Buzău, Vaslui, Suceava, Botoșani, Satu Mare, Râmnicu Vâlcea, Piatra Neamț si Drobeta Turnu Severin) și 12 municipii cu o populație între 50.000 și 100.000 de locuitori (Târgu Jiu, Târgoviște, Focșani, Tulcea, Reșița, Slatina, Bârlad, Roman, Giurgiu, Sfântu Gheorghe, Turda și Slobozia).

Documentul integral poate fi consultat aici.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Faci un comentariu sau dai un răspuns?


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *