Premierul unei țări, demis după proteste violente anti-COVID. Președintele anunță că a preluat puterea

Autor: , in Externe / 26 iulie, 2021, 19:11

Premierul Tunisiei, Hichem Mechichi (47 de ani), a fost demis în urma unor manifestații violente împotriva măsurilor de protecție sanitară împotriva COVID, iar președintele țării, Kais Saied, ales în 2019, a anunțat că a suspendat parlamentul, preluând conducerea țării, anunță BBC, citat de g4media.ro.

Susținătorii președintelui au ieșit pe străzi manifestându-și bucuria, în timp ce simpatizanții mai multor partide parlamentare  l-au acuzat pe șeful statului de lovitură de stat. Luptele dintre susținătorii celor două tabere continuă luni în stradă, iar mai multe clădiri guvernamentale au fost asediate de manifestanți.

Tunisia înregistrează de câteva zile o creștere a cifrelor asociate pandemiei, iar ministrul Sănătății a fost demis săptămâna trecută după ce a încercat noi măsuri de vaccinare a populației.

Duminică, mii de oameni din toată Tunisia au manifestat împotriva premierului și a Ennahda, partidul islamist moderat, aflat la guvernare pe fondul crizei sanitare. Sediul organizației politice din orașul Touzeur, din sud-vestul țării, a fost incendiat de protestatari.

În primele ore ale zilei de luni, președintele parlamentului, Rached Ghannouchi, care conduce Ennahda, partidul de guvernământ, a încercat să intre în Tunis, dar a fost blocat de susținătorii președintelui. Luni, mai târziu, televiziunea Al Jazeera, considerată că susține Ennahda, a declarat că forțele de securitate au atacat birourile sale din Tunis, deconectând toate echipamentele și trimițând angajații acasă.

Pe de altă parte, președintele Saied a promis că va răspunde la violențe tot cu violență. „Avertizez pe oricine se gândește să recurgă la arme, și oricine trage un glonț, că forțele armate vor răspunde cu gloanțe”, a spus președintele, citat de BBC.

Acesta este acuzat de o parte din partidele politice că nu poate prelua guvernul, neavând cadru constituțional pentru asta, vorbindu-se de o lovitură de stat. Între timp, decesele asociate noului coronavirus au atins un record în Tunisia, săptămâna trecută.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Faci un comentariu sau dai un răspuns?


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *