„Salarii și pensii mai mari, urgentarea procesului de recalculare a pensiei”. Zece priorități ale Comisiei protecție socială, sănătate și familie

Autor: , in Actualitate / Social / 2 august, 2021, 16:24

Majorarea pensiei minime până la 2000 de lei, urgentarea procesului de recalculare a pensiei și revizuirea condițiilor de pensionare a persoanelor care au îngrijit de persoane cu dizabilități severe, majorarea salariului minim în sectorul public – sunt câteva dintre prioritățile Comisiei parlamentare protecție socială, sănătate și familie, în toamna anului curent. Anunțul a fost făcut luni, 2 august, de către Dan Perciun, președintele Comisiei.

Dan Perciun, președintele Comisiei parlamentare protecție socială, sănătate și familie, a enumerat principalele priorități:

1. Majorarea pensiei minime până la 2.000 de lei;
2. Urgentarea procesului de recalculare a pensiei;
3. Revizuirea condițiilor de pensionare a persoanele care au îngrijt de persoane cu dizabilități severe;
4. Stimularea antreprenoriatului social prin înlesniri fiscale și discriminarea pozitivă a întreprinderilor sociale în procesul de achiziții publice;
5. Majorarea pensiei minime pentru dizabilitate și a alocațiilor pentru dizabilitate;
6. Stimularea angajării persoanelor cu dizabilități prin revizuirea și majorarea subvențiilor existente și completarea acestora cu o subvenție pentru transport;
7. Majorarea și indexarea indemnizației pentru veteranii de război și veteranii acțiunilor de luptă pentru apărarea integrității teritoriale și independenței Republicii Moldova;
8. Protejarea persoanelor împovărate de datorii mici de executări abuzive a locuinței și a altor bunuri de primă necesitate prin revizuirea Codului de Executare;
9. Majorarea salariului minim în sectorul public cel puțin până la minimul de existență pentru persoanele apte de muncă;
10. Majorarea scutirii personale la 32.400 lei pentru ca să acopere valoarea salariului minim pe sectorul real.

„Totodată, pe parcursul lunii august vom discuta cu reprezentanții diverselor organizații din societatea civilă pentru a consulta aceste priorități și a le completa și extinde. Orice idei, sugestii, propuneri de ajutor și implicare pe domeniu sunt binevenite”, a conchis Dan Perciun.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X