Golovatiuc, rechemat de Guvern din funcția de ambasador la Moscova
Cabinetul de miniștri a votat pentru rechemarea socialistului Vladimir Golovatiuc din funcția de ambasador al Republicii Moldova în Federația Rusă.
Decizia a fost luată la prima ședință a Executivului Gavrilița, astăzi, 9 august.
Amintim că Vladimir Golovatiuc la Moscova fusese rechemat recent la Chișinău pe o perioadă nedeterminată, după ce în presă au apărut informații precum că ar fi hărțuit sexual o angajată a misiunii diplomatice.
Golovatiuc a fost instalat în funcție în această iarnă. Anterior, acesta a fost deputat în Parlament din partea Partidului Socialiștilor.
Comentarii