Mai multe tipuri de înghețată de la branduri celebre, retrase din magazinele din Moldova: Conțineau oxid de etilenă în exces

Autor: , in Social / 9 august, 2021, 11:10

Mai multe tipuri de înghețată de la branduri celebre au fost retrase de către Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) de pe rafturile magazinelor din țară.

La data de 19 iulie curent, pe portalul sistemului rapid de alertă (RASFF) a Uniunii Europene a apărut notificarea, referitor la conținutul de oxid de etilenă în materie primă care a fost ulterior utilizată pentru producerea produselor înghețate (Bounty, Snickers, Twix), produse care au ajuns și pe rafturile magazinelor din Republica Moldova.

ANSA a inițiat o anchetă de serviciu în cadrul căreia s-a stabilit că aceste tipuri de produse au fost importate de 3 companii, iar în baza documentelor ce atestă trasabilitatea produselor au fost identificate locurile unde au fost distribuite aceste produsele și a fost asigurată retragerea acestora.

În procesul desfășurării anchetei de serviciu, au fost retrase din rеțеаua de соmеrț următoarele produse:

1. Bounty înghețată 39,1g/50,1ml/24/24 – 25840 bucăți
2. Snickers înghețată 48g/53ml/24/24 – 457788 bucăți
3. Snickers înghețată 66g/72,5ml/24/24 – 16689 bucăți
4. Twix înghețată 40g/50ml/24/24 – 8856 bucăți
5. Bounty pack înghețată 39,1g/50,1ml *6 buc) –201 bucăți
6. Twix înghețată 40g/50ml*6 buc – 35 bucăți.

Loturile retrase se afla sub restricția de a fi comercializate și urmează a fi returnate în țara de origine.

La fel, țările membre ale Uniunii Europene au organizat o serie de întruniri în cadrul reuniunilor coordonatorilor de criză pentru hrană și furaje din 29 iunie 2021, 30 iunie 2021 și 13 iulie 2021 privind prezența oxidului de etilenă peste limita de cuantificare în unele materii prime folosite în producerea înghețatei (aditiv E410).

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Faci un comentariu sau dai un răspuns?


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X