Zumbreanu a dat în judecată Parlamentul și vrea revenirea la șefia CNA; Cazul, examinat de o judecătoare care l-a favorizat pe Andronachi

Autor: , in Actualitate / Politic / 11 august, 2021, 08:29

Fostul șef al Centrului Național Anticorupție, Bogdan Zumbreanu, demis din funcție în vara anului 2019 de către Parlament, a acționat în judecată Legislativul și vrea să revină în funcție.

Zumbreanu, acuzat că ar fi fost unul dintre personajele din sistem care îl slujeau pe oligarhul Vladimir Plahotniuc, susține că decizia de demitere a sa a fost una ilegală.

Ședința de judecată în cadrul căreia se va examina solicitarea lui Zumbreanu se va desfășura la 16 august, la judecătoria Rîșcani. Cauza va fi examinată de judecătoarea Liudmila Holevițcaia, cunoscută că a emis anul trecut o decizie favorabilă celor care au încercat să deposedeze Republica Moldova de clădirea consulatului de Odesa, schemă în spatele căreia ar sta Vladimir Andronachi. Ulterior, Curtea de Apel a anulat această decizie.

În iunie 2019, odată cu plecarea PDM de la putere și evadarea lui Vladimir Plahotniuc din Republica Moldova, noua majoritate parlamentară de la acel moment formată de PSRM și ACUM, l-au demis pe Zumbreanu din funcție motivând că a fost parte în unele dosare prin care Moldova a fost condamnată la CtEDO.

După ce a fost demis de Parlament din funcția de șef al CNA, Zumbreanu a rămas oricum în cadrul instituției, ocupând funcția de șef al Direcției Generale Urmărire Penală. La scurt timp însă după ce a ocupat acest fotoliu, Zumbreanu a depus cerere de demisie, invocând motive personale.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Faci un comentariu sau dai un răspuns?


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *