Anunț important pentru depunerea cererilor privind cetățenia română: Ce acte au fost eliminate

Autor: , in Actualitate / Social / 13 august, 2021, 20:59

Autoritatea Națională pentru Cetățenie a anunțat vineri, 13 august, despre eliminarea cerinței formei autentice a unor declarații necesare la depunerea cererilor privind cetățenia română.

„Pentru a veni în sprijinul petenților prin măsuri de eficientizare a activității de înregistrare a cererilor privind cetățenia română, prin debirocratizare, Autoritatea Națională pentru Cetățenie a dispus, începând cu data de 16 august 2021, eliminarea cerinței ca o parte din declarațiile necesare pentru acordarea/redobândirea cetățeniei române să fie încheiate în formă autentică, urmând ca aceste declarații să fie incluse în cererile tip privind cetățenia română”, anunță instituția.

În concret, începând cu data de 16 august 2021, pentru cererile privind cetățenia română formulate în temeiul art. 81, art. 10 sau art. 11 din Legea nr. 21/1991, nu va mai fi necesară încheierea în formă autentică, la notarii publici sau la misiunile diplomatice/oficiile consulare, a următoarelor declarații ale petenților:

1) declaraţia pe proprie răspundere din care să rezulte că în prezent nu întreprinde şi nu sprijină acţiuni împotriva ordinii de drept, ori a siguranţei naţionale şi nici în trecut nu a desfăşurat asemenea activităţi;

2) declarația pe proprie răspundere din care să rezulte dacă doreşte dobândirea cetăţeniei române cu menținerea domiciliului în străinătate sau stabilirea domiciliului în România;

3) declarația pe proprie răspundere din care să rezulte dacă a mai depus sau nu o altă cerere de dobândire a cetăţeniei române.
De asemenea, începând cu data de 16 august 2021, pentru cererile privind cetățenia română formulate în temeiul art. 9 alin. 5 și 6, art. 10 alin. 5 sau art. 11 alin. 2 din Legea nr. 21/1991 (pentru minori), nu va mai fi necesară încheierea în formă autentică, la notarii publici sau la misiunile diplomatice/oficiile consulare, a declarației pe proprie răspundere a părintelui/părinților minorului, din care să rezulte că nu a/au solicitat transcrierea certificatului de naștere al minorului la autoritățile competente.

În schimb, toate declarațiile de mai sus vor fi incluse în formularele cererilor privind cetățenia română, disponibile pe site-ul instituției, sub forma unor declarații pe propria răspundere care vor fi date și semnate de către petenți în fața funcționarilor din cadrul Autorității Naționale pentru Cetățenie sau, după caz, a funcționarilor consulari din cadrul misiunilor diplomatice/oficiilor consulare.

În cazul în care, începând cu data de 16 august 2021, petenții vor prezenta declarații în formă autentică privitoare la aspectele menționate mai sus, acestea vor fi luate în considerare, putând fi incluse în dosarul de cetățenie. Eliminarea cerinței formei autentice este aplicabilă exclusiv pentru declarațiile de mai sus, nu și pentru alte declarații necesare la depunerea dosarului de cetățenie care nu au fost menționate în prezentul anunț – mai anunță instituția.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X