Haos în Kabul: Străzile orașului, blocate de oameni care nu știu ce să facă după sosirea talibanilor (VIDEO)

Autor: , in Externe / 15 august, 2021, 18:20

După ce forțele insurgente ale talibanilor au intrat duminică în Kabul, capitala Afganistanului, ultimul oraș important care rămăsese sub controlul forțelor guvernamentale afgane, iar o delegație a talibanilor a început să poarte negocieri cu guvernul afgan la palatul prezidențial pentru transferul pașnic de putere, starea de spirit a devenit un haos generalizat.

Locuitorii din Kabul „nu au fost niciodată atât de îngrijorați”, relatează un reporter al BBC News aflat la Kabul.

Multe magazine și piețe s-au închis, iar unii oameni spun că „nu au fost niciodată atât de îngrijorați”.

Unele birouri guvernamentale sunt, de asemenea, închise, iar armata și poliția își părăsesc posturile de serviciu din anumite locuri ale orașului.

Pe Twitter, un profesor din Kabul a distribuit un videoclip în care se poate observa cum traficul este blocat pe mai multe artere de circulație ale orașului, iar oamenii se grăbesc și fug spre casele lor.

Totodată, talibanii au anunțat prin mai multe canale că nu vor să provoace violențe și susțin că cine vrea să plece din oraș e liber. O sursă citată de Al Jazeera a spus că „nu avem intenția de a lupta, sediile guvernamentale sunt în siguranță și am primit instrucțiuni ca, dacă oamenii vor să părăsească orașul, să le permitem acest lucru”.

În Kabul se află și zeci de mii de afganii care fugit zilele trecute din orașele cucerite de talibani și au căutat siguranță și refugiu în capitala țării. Aceștia sunt oameni care aveau case și locuri de muncă, magazine și ferme, dar au lăsat totul în urmă pentru a scăpa cu viață. Potrivit organizației internaționale „Salvați copiii”, în jur de 72.000 de copii dorm pe străzi.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Faci un comentariu sau dai un răspuns?


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *