Magistrată din Afganistan: Femeile judecător se tem că vor fi executate. Singurul mod de a fi în viață este emigrarea

Autor: , in Externe / 16 august, 2021, 20:05

Judecătoarea afgană Tayeba Parsa, de la Curtea de Apel din Kabul, a declarat, într-un interviu pentru Forumul Judecătorilor din România, că femeile judecător din Afganistan se tem că vor fi executate și că singura modalitate de a fi în viață este emigrarea.

„Pentru talibani, simplul fapt de a fi judecător al statului afgan este un motiv suficient pentru ca acesta să fie ucis fără vreun proces judiciar prealabil. Recent, săptămâna trecută, doi bărbați judecători au fost uciși de talibani în momentul în care talibanii au descoperit că ambii erau judecători.

Dar pentru femeile judecător pericolul este mult mai mare. Talibanii cred că regulile Islamului interzic femeilor să fie judecător. Nu ne simțim în siguranță și nu mă îndoiesc că, după căderea guvernului, judecătorii – în special femeile judecător – vor fi executați fără un proces”, afirmă judecătoarea Tayeba Parsa, potrivit g4media.ro.

În opinia ei, comunitatea internațională poate presa talibanii pentru a respecta statul de drept, drepturile omului și ale femeilor.

„Singura modalitate de a fi în viață și în siguranță pentru femeile judecător din Afganistan este să emigreze. Noi, femeile judecător afgane, discutăm pe un grup. Sunt atât de îngrijorate colegele și se tem, vor să părăsească Afganistanul pentru că și-au pierdut toate speranțele. Am auzit că talibanii vor începe să ne caute prin case”, declară judecătoarea.

Citește interviul integral pe forumuljudecatorilor.ro.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X