Ministrul Afacerilor Externe al Cehiei vine la Chișinău. Va vea întrevederi cu Maia Sandu, Nicu Popescu și Natalia Gavrilița

Autor: , in Politic / 18 august, 2021, 17:18

Ministrul Afacerilor Externe al Cehiei, Jakub Kulhánek, va efectua vineri, 20 august, o vizită de lucru la Chișinău, la invitația viceprim-ministrului, ministrului Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova, Nicu Popescu.

Programul vizitei oficialului ceh include întrevederi cu omologul său moldovean, Nicu Popescu, președintele Maia Sandu și prim-ministrul Natalia Gavrilița.

„În cadrul discuțiilor vor fi abordate principalele aspecte ale cooperării moldo-cehe, programele de asistență pentru dezvoltare destinate țării noastre, precum și agenda europeană a Republicii Moldova, în perspectiva viitorului Summit al Parteneriatului Estic”, anunță serviciul de presă al Ministerului de Externe.

Cei doi oficiali vor susține declarații de presă comune în incinta Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene, vineri, 20 august, începând cu ora 11:25.

Declarațiile de presă ale oficialilor vor putea fi urmărite în regim online și pe pagina Facebook a Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X