Platon își dă cu părerea despre evaluarea activității lui Stoianoglo: Să fie evaluați și președintele țării, al Parlamentului și deputații

Autor: , in Politic / Populare / 18 august, 2021, 19:12

A crea o comisie pentru aprecierea activității până la încheierea mandatului unei sau altei persoane de demnitate publică este, bineînțeles, o idee proaspătă – opinează controversatul om de afaceri Veaceslav Platon. Potrivit controversatului om de afaceri, autorul Sergiu Litvinenco nu trebuie să se limiteze la procurorul general, ci să extindă practica inclusiv asupra unor persoane cu funcții și mai importante în stat, și anume: asupra președintelui țării, președintelui Parlamentului și, desigur, asupra deputaților.

„Sunt convins – atunci când președinte era Dodon, PAS ar fi votat cu satisfacție pentru o asemenea lege. Din logica pe care vor ei să o implementeze acum, este evidentă analogia cu alte persoane, și mai importante pentru viața de zi cu zi a cetățenilor”, a scris Platon pe Facebook.

„În mod obligatoriu, în comisia de evaluare trebuie incluse persoane cu un profund sentiment de dezgust față de persoana evaluată. Cât de frumos ar fi fost de a numi în luna decembrie o comisie pentru aprecierea activității Maiei Sandu în funcția de șef al statului. Chiar sunt gata să o conduc. Aș fi început cu raportul pentru o sută de zile al președintelui, iar în continuare aș fi evaluat fiecare zi a conducerii sale: la ce oră a venit la serviciu, de ce a întârziat, unde e disciplina funcției? A fost întocmită agenda zilei? Prezentați-o! Care este raționamentul întrevederii cu funcționarul cutare sau cutare, ce a oferit asta poporului în mod practic? De ce președinta a stat în vamă atunci când trebuia să muncească? Timpul conducătorului costă scump plătitorului de impozite. Care este aportul zilei pierdute pentru Bugetul Public Național, pentru majorarea pensiilor, salariilor etc.”, a mai scris Platon.

Acesta spune că „trebuie instalată o cameră web în cabinetul președintelui și conectată la internet”.

„Pentru transparență poporul trebuie să aibă posibilitatea de a vedea în orice moment, ca la Bacalaureat, ce face președintele țării și cum își realizează promisiunile electorale. De ce să așteptăm patru ani cât timp acest pierde-vară se plimbă prin deplasări peste hotare, bea cafele de dimineață și până seara, iar o dată pe săptămână le povestește cetățenilor naivi despre reforme pe care nici măcar el nu le înțelege? La fel, în cazul deputaților. Trebuie evaluați anual. Cine, când, în ce circumstanțe? Nu-s rezultate vizibile? Afară!

Așadar, propun adoptarea modificărilor la pachet. Mă repet: cu doar doi ani în urmă, în timpul lui Dodon, PAS și Maia ar fi adoptat cu urale și aplauze asemenea modificări. Haideți dar să fim consecvenți, sinceri și obiectivi. Și începeți de la voi înșivă!”, a adăugat acesta.

Amintim că controversatul om de afaceri se află în prezent în Regatul Unit. Săptpmâna trecută, acesta a fost anunțat în căutare de către autoritățile Republicii Moldova, care au emis și un mandat de arestare.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X