Sindicatele, adresare către Gavrilița. Solicită repetat Guvernului să acorde premiul anual angajaților din sectorul bugetar
Sindicatele solicită prim-ministrei Natalia Gavrilița să se implice la soluționarea problemei legate de modificarea legislației în vederea acordării premiului anual pentru rezultatele activității în anul 2020 și rectificării Legii bugetului de stat pentru anul 2021, asigurând alocarea mijloacelor financiare necesare pentru acordarea premiului anual salariaților din sectorul bugetar pentru rezultatul anilor 2020 și 2021.
Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova se arată îngrijorată de „incertitudinea privind plata premiului anual privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar, pentru rezultatele activității în anul 2020 și anul 2021”.
„Art. 211 al Legii 270/2018 privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar stabilește în alin. (1) că „Personalul din unitățile bugetare poate beneficia de premiu anual pentru rezultatele activității în anul de gestiune, proporțional timpului efectiv lucrat în anul respectiv”. Cu toate acestea, în anul 2020, prin Hotărârea de Guvern nr. 811/2020 privind acordarea premiului anual personalului din unitățile bugetare pentru rezultatele activității în anul 2019 și abrogarea Hotărârii Guvernului nr. 180/2013 cu privire la plata premiului anual personalului din unitățile bugetare, a fost acordat premiul anual doar pentru rezultatele activității în anul 2019, iar pentru anul 2020, premiul în cauză, nu a fost achitat”, au anunțat sindicatele.
În legătură cu acest fapt, la 19 aprilie curent, Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova a expediat în adresa Ministerului Finanțelor un demers prin care a solicitat de a oferi salariaților-membri de sindicat din sectorul bugetar explicațiile de rigoare vizând achitarea premiului anual pentru rezultatele activității în anul 2020.
„Ministerul Finanțelor ne-a informat că legea, în redacția modificată, nu prevede dreptul de a beneficia de premiu anual pentru rezultatele anului 2020. Însă, noile condiții de acordare a premiului anual se pun în aplicare începând cu 1 ianuarie 2021. Anterior, printr-un aviz, sindicatele au propus modificări la Regulamentul privind modul de plată a premiului anual personalului din unitățile bugetare, așa, încât premiul anual pentru rezultatul activității anului 2020 să se acorde în luna februarie 2021, iar premiul anual pentru rezultatul anului 2021 și ulterior, pentru anii următori, să se acorde în luna decembrie a anului de gestiune, în așa fel, asigurându-se o continuitate a măsurilor de stimulare salarială a personalului din sectorul bugetar. Mai mult decât atât, în răspunsul oferit, s-a remarcat că la elaborarea proiectului bugetului de stat pentru anul 2021 nu au putut fi identificate mijloacele financiare necesare pentru acordarea premiului anual pentru rezultatele activității desfășurate în anul 2021 și, respectiv, în angajamentele de politici salariale ale bugetului de stat pentru anul 2021 nu se regăsesc mijloace ce ar ține de achitarea acestuia”, au precizat Sindicatele.
Ulterior, Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova a făcut o adresare prim-ministrului interimar al Republicii Moldova prin care a solicitat acestuia să vină cu propunerea de rectificare a Legii bugetului de stat pentru anul 2021, asigurând alocarea mijloacelor financiare necesare pentru acordarea premiului anual salariaților din sectorul bugetar pentru rezultatul activității în anii 2020 și 2021: „Cu regret, Guvernul ne-a informat că solicitarea noastră depășește competențele sale, fiind în situația de interimat”.
Astfel, Sindicatele solicită repetat Guvernului să acorde premiul anual angajaților din sectorul bugetar
Comentarii