Maia Sandu, Klaus Iohannis, Andrzej Duda și Volodimir Zelenski, declarații de presă comune (LIVE)

Autor: , in Actualitate / Politic / 27 august, 2021, 13:58

Declarații de presă comune făcute de președinta Republicii Moldova, Maia Sandu; președintele României, Klaus Iohannis: președintele Republicii Polone, Andrzej Duda și președintele Ucrainei, Volodymir Zelenski:

„Astăzi celebrăm 30 de ani de independență a Republicii Moldova. Am o deosebită plăcere să găzduiesc trei șefi de state și un prim-ministru. Vă mulțumesc că ne onorați cu prezența, bine ați venit la Chișinău ca să celebrăm independența R. Moldova. (…) Mulțumesc liderilor acestor trei state care au acceptat invitația de a ni se alătura în această zi importantă. Bine ați venit la Chișinău să celebrăm împreună cei 30 de ani de independență a Republicii Moldova. Vom munci în continuare și pentru a atinge rezultatele dorite, mizăm pe sprijinul prietenilor și partenerilor internaționali. Fiind independenți, trăim într-o lume interdependentă, felul în care ne construim relațiile cu vecinii pot determina viteza cu care ne construim independența. Aceste prietenii ne oferă diverse oportunități de dezvoltare, ne deschide noi piețe de desfacere, ne ajută la crearea locurilor de muncă. Vom fi un promotor al dialogului și păcii, al compromisului pașnic, vom avea o politică externă proactivă. Importanța respectării internaționale ca principiu fundamental, intensificarea integrării europene a Republicii Moldova și a Ucrainei. Republica Moldova are prieteni adevărați, prieteni regionali de încredere, Republica Moldova își dorește o implicare mai activă la nivel regional și global (…) Parteneriatele generează beneficii concrete cetățenilor, ne oferă posibilități de dezvoltare”, a declarat Maia Sandu.

„Sunt deosebit de bucuros să revin la Chișinău, în acest moment de sărbătoare, la aniversarea a 30 de ani de independență a Republicii Moldova (…) România și Republica Moldova sunt unite printr-o legătură extrem de trainică: comunitatea de limbă, cultură și istorie. (…) România a fost cel mai apropiat și cel mai sincer prieten al Republicii Moldova. Este prima vizită pe care o efectuez în Republica Moldova după alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie și felicit cetățenii Republicii Moldova pentru maturitate de care au dat dovadă și că oferă un exemplu întregii regiuni. Este nevoie de voință politică pentru implementarea reformelor. Am asigurat-o pe președinta Maia Sandu că România rămâne cel mai apropiat prieten și în viitor. Avem acum oportunitatea unei cooperări aprofundate la nivel parlamentar și guvernamental. Vom acționa hotărât în susținerea parteneriatului nostru strategic”, a punctat Klaus Iohannis.

„Mă bucur că sunt aici în cercul acestor președinți de state (…) Vom face tot posibilul ca Republica Moldova să se apropie cat mai repede de Uniunea Europeană. Am declarat că suntem adepți ai politicii ușilor deschise în Uniunea Europeană. Sprijinim R. Moldova și aspirațiile Guvernului R. Moldova. Rezultatele alegerilor arată că această țară a revenit pe calea europeană (…) Subliniez de fiecare dată când mă întâlnesc cu șefi de stat că ieșirea Marii Britanii din UE nu înseamnă destrămarea acesteia. În UE este loc pentru țările care doresc aderarea iar alături de alți președinți vorbim despre sprijinul care trebuie acordat Republicii Moldova (…) Polonia este membru Uniunea Europeană de 17 ani. Suntem gata să oferim tot sprijinul european”, a precizat Andrzej Duda.

„Țările noastre marchează 30 de ani de independență, în condiții deloc ușoare, în sensul securității. În acest sens, vă doresc rezistență și putere. Vă doresc ca pe terenul dumneavoastră să domine pacea (…) Mulțumesc pentru inițiativa Platforma Crimeaa – apreciem participarea la summit-ul de inaugurare a președintelui Poloniei, președintei Moldovei, precum și prim-ministrul României”, a punctat Volodimir Zelenski.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Faci un comentariu sau dai un răspuns?


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X