Grosu, despre posibilitatea introducerii Limbii Române în Constituție: Sper să fie cât mai curând, dar e nevoie și de voturi

Autor: , in Actualitate / Politic / 31 august, 2021, 10:14

Președintele Parlamentului Igor Grosu susține că își dorește cât mai curând ca „limba română” să figureze și în Constituție drept limbă de stat, dar că în același timp e nevoie și de voturile necesare în acest sens.

Prezent cu ocazia Zilei Limbii Române la o depunere de flori în Aleea Clasicilor, Grosu a comentat inițiativa Academiei de Științe, de a modifica articolul 13 în Constituție, acolo unde este trecută „limba moldovenească” drept limbă de stat.

„Este frumoasă inițiativa. De la inițiativă până la implementarea în practică, e ceva. Sigur că pentru noi limba pe care o vorbim este română. N-ar fi corect din partea noastră, a majorității parlamentare, pur și simplu să bifăm că am încercat, ca într-un final să nu reușim”, a declarat Grosu.

El a spus că îi este greu să-și imagineze că din celelalte două fracțiuni din Parlament ar exista încă 4 deputați, atât de cât este nevoie pentru modificarea Constituției, pentru a merge la un astfel de pas.

„Sper, la un moment dat, să putem efectua această modificare în Constituție. O să facem tot posibilul. Cel mai important e ca marea majoritate a cetățenilor să poată face și presiunea necesară în acest sens”, a completat el.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X