„Surpriză” la hotarul României: 16 afgani ascunși în cinci TIR-uri

Autor: , in Social / 1 septembrie, 2021, 20:59

Autorităţile din Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, România, au prins 16 migranţi din Afganistan şi Iran care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunşi în cinci TIR-uri încărcate cu diverse mărfuri.

Potrivit unui comunicat de presă transmis, miercuri, de Poliţia de Frontieră, trei dintre şoferii de automarfare sunt români, iar doi sunt bulgari. Ei transportau, conform documentelor de însoţire a mărfii, accesorii electronice, confecţii metalice, ciment, produse cosmetice şi materiale de plastic pentru diferite firme din Germania şi Franţa – relatează Mediafax.

„În baza analizei de risc specifice, poliţiştii de frontieră au efectuat controlul amănunţit asupra mijloacelor de transport. Astfel în compartimentul pentru marfă al acestora, au fost descoperiţi ascunşi, în total, şaisprezece cetăţeni străini. Persoanele au fost preluate şi transportate la sediul sectorului pentru cercetări unde, în urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că sunt cetăţeni din Afganistan şi Iran cu vârste cuprinse între 15 şi 39 ani, majoritatea solicitanţi de azil în ţara noastră”, se arată în comunicat.

În toate cazurile, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Faci un comentariu sau dai un răspuns?


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *