Cum a ajuns încălzirea globală cel mai de temut dușman al celei mai mari șopârle din lume

Autor: , in IT/Ştiinţă / 6 septembrie, 2021, 18:05

Dragonul de komodo, cea mai mare șopârlă din lume, este amenințat de dispariție, pe măsură ce nivelul apei crește din cauza schimbărilor climatice, iar habitatul lui se reduce treptat.

Prezent doar pe câteva insule indoneziene, dragonul de komodo trăiește la marginea pădurii sau în savană, aventurându-se rar la o altitudine mai mare de 700 de metri deasupra nivelului mării. Creșterea nivelului apei va afecta 30% din habitatul său în următorii 45 de ani, potrivit Uniunii Internaționale pentru Conservarea Naturii (IUCN), care i-a schimbat statutul din specie vulnerabilă în specie amenințată, potrivit The Guardian.

Actualizarea – anunțată la congresul mondial de conservare IUCN de la Marsilia – este prima pentru dragonul de komodo din ultimii 20 de ani, iar specialiștii spun că „sunt necesare acțiuni urgente de conservare pentru a evita riscul de dispariție”.

Pe lângă faptul că nu se poate deplasa pe un teren mai înalt, habitatul dragonilor de komodo este afectat și de activitatea umană. Astfel, arealul lor de pe insula Flores din sud-estul Indoneziei s-a micșorat cu peste 40% între 1970 și 2000.

„Din cauza acțiunii umane, pădurea dispare treptat, iar savana este afectată de incendii și degradare”, a spus Gerardo Garcia, specialist la Grădina Zoologică Chester, potrivit Digi24.

Europenii au descoperit dragonii de komodo doar la începutul secolului al XX-lea și au fost imediat fascinați de aceste creaturi. Cu o lungime de până la 3 metri și peste 150 de kilograme, aceste șopârle uriașe se hrănesc în principal cu animale care trăiesc în pădure, în special porci, căprioare, bivoli și lilieci. Când atacă, saliva lor veninoasă determină scăderea bruscă a tensiunii arteriale a prăzii care ulterior intră într-un șoc. În ciuda fascinației imense pentru această specie, se cunosc relativ puține aspecte din viața și obiceiurile ei, pentru că este foarte retrasă.

Din 138.000 de specii de pe lista roșie actualizată a IUCN, peste 38.000 sunt amenințate cu dispariția.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Faci un comentariu sau dai un răspuns?


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *