Un tânăr care a cerut bani pentru „a ajuta” la soluționarea unui caz contravențional, reținut de CNA

Autor: , in Social / 6 septembrie, 2021, 17:41

Un tânăr din Drochia ar fi pretins că poate “ajuta” un bărbat să-și soluționeze cazul contravențional ajuns în instanța de judecată, dar a fost reținut de ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA) și procurorii anticorupție, fiind bănuit de trafic de influență.

Potrivit datelor anchetei, tânărul ar fi cerut 3.000 de lei, sub pretextul că ar putea influența polițiști și judecători ca să emită o decizie în favoarea ultimului, astfel încât acesta să nu fie sancționat și lipsit de dreptul de a conduce mijloace de transport. Inițial, suma ar fi fost de 3 ori mai mare.

Cazul a fost documentat de CNA în comun cu SPIA a MAI, iar urmare a măsurilor speciale de investigație și acțiunilor de urmărire penală întreprinse, tânărul a fost recunoscut în calitate de bănuit și reținut pentru 72 de ore.

Dacă va fi găsit vinovat, acesta riscă o pedeapsă cu amendă în mărime de la 3000 la 4000 unităţi convenţionale (150.000 – 200.000 de lei) sau închisoare de până la 7 ani.

Amintim că, orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunțarea unei decizii definitive și irevocabile de judecată.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Faci un comentariu sau dai un răspuns?


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *