ULTIMA ORĂ! R. Moldova revine la stare de urgență în sănătate publică. Certificatul de vaccinare, obligatoriu pentru accesul în cluburi (LIVE)

Autor: , in Actualitate / COVID-19 / Social / 9 septembrie, 2021, 16:02

Membrii Comisiei Naționale Extraordinară pentru Sănătate Publică (CNESP), condusă de prim-ministra Natalia Gavrilița, s-au întrunit în ședință joi, 9 septembrie.

După ședința Comisiei Naționale Extraordinară pentru Sănătate Publică, ministra Sănătății, Ala Nemerenco face declarații de presă:

„Au crescut numărul cazurilor noi de COVID-19. CNESP a luat decizia de a declara stare de urgență în sănătate publică de la 10 septembrie și până la 30 octombrie (…) Începând cu 11 septembrie, persoane de la vârsta de 18 ani și mai mult vor avea acces la evenimentele desfășurate în aer liber precum: spectacole, concerte, festivaluri și de asemenea, dar și la evenimentele din spații închise precum: cluburile de noapte, ringurile de dans, teatrele, cinematografele, sălile de concerte, alte evenimente – accesul se va face în baza certificatului de vaccinare contra COVID-19, pe suport de hârtie sau în formă electronică, care este valabil la 14 zile de la schema completă de vaccinare sau prezentarea rezultatului negativ al unui test PCR COVID-19 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test Antigen rapid pentru infecția COVID-19 nu mai vechi de 48 de ore sau prezentarea concluziei medicale confirmative în cazul persoanelor care au suportat COVID-19 în perioada cuprinsă între a 15-a zi și 180-a zi de la infectare, sau un act de prezență a anticorpilor anti-COVID-19, cu o durată de valabilitate 90 zile din data efecturării investigației”, a declarat Nemerenco.

„Evoluția procesului epidemic are un caracter ascendent, cu tendință de agravare continuă în special în ultimele patru săptămâni. A crescut numărul cazurilor noi, avem multe raioane cu o creștere bruscă a incidenței”, a mai spus Ala Nemerenco.

Șefa de la Sănătate a subliniat că autoritățile medicale estimează că următoarele săptămâni vor fi „destul de periculoase”.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Faci un comentariu sau dai un răspuns?


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *